Arad

articolul anterior articolul urmator

Un adolescent din Arad acuză că a fost bătut de poliţişti. Băiatul refuză să meargă acasă şi a cerut ajutorul Protecţiei Copilului

0
30 Mar 2015 13:25:11
Autor: Bogdan Iancu
Copilul acuză că a fost bătut de poliţişti FOTO arhivă Adevărul
Copilul acuză că a fost bătut de poliţişti FOTO arhivă Adevărul

Un adolescent din localitatea arădeană Fiscut, aparţinătoare de comuna Şagu, acuză că a fost bătut de poliţiştii din comună, iar acum se teme să mai meargă acasă.

Un adolescent de 16 ani din satul arădean Fiscut refuză, de câteva zile, să se mai întoarcă acasă. Spune că îi e frică să nu fie luat pe sus de poliţişti şi dus la sediu, unde să fie bătut.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că acordă sprijin şi asistenţă unui băiat de 16 ani care susţine că a fost bătut de poliţişti. Băiatul a fost primit, la cererea sa, într-un centru pentru minori, până la clarificarea situaţiei.

Potrivit conducerii DGASPC, copilul s-a prezentat la sediul instituţiei săptămâna trecută (vineri) când a depus o sesizare cu privire la incidentul care s-ar fi petrecut în sediul Postului de Poliţie Şagu. Băiatul susţine că după ce a fost bătut de poliţişti a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar familia sa a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD.

„În acest sens, minorul a prezentat acte medicale doveditoare, în care se arată că a fost victima unei agresiuni, fiind diagnosticat cu o contuzie abdominală prin heteroagresiune fizică. Minorul nu a fost internat în spital, a fost consultat ambulator şi a fost preluat în cursul serii de către mamă şi un unchi”, spun reprezentanţii DGASPC.

Adolescentul se află de mai mulţi ani în plasament la bunică, pentru că mama sa nu îi putea oferi nimic din cauza sărăciei. Părinţii s-au despărţit şi fiecare trăieşte în condiţii grele. Chiar dacă la bunică are tot ce îi trebuie, copilul a refuzat să se întoarcă acasă, afirmând că îi e teamă că acolo vor veni iar poliţiştii.

„Îi oferim serviciile solicitate cu acordul bunicii, până la clarificarea situaţiei sale. I se acordă sprijin şi asistenţă în toate demersurile pe lângă autorităţile publice, inclusiv el va fi însoţit de reprezentanţii noştri la audierile care vor avea loc la organele de cercetare penală, precum şi cu ocazia evaluării la Serviciul de Medicină Legală”, precizează conducerea DGASPC.

Poliţia arădeană a început o anchetă disciplinară în acest caz, fiind vizaţi poliţişti de la Postul de Poliţie Şagu. „Se face o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se verifică acuzaţiile formulate de către minor. Băiatul este suspect de comiterea unor furturi, acesta fiind motivul pentru care a fost audiat de către poliţişti. În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de băiat, acestea sunt infirmate de către poliţiştii din Şagu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Camelia Tuduce.

Vă mai recomandăm: 

Şi-a asfixiat propriul copil, şi-a bătut soţia cu o scândură, a împuşcat un primar. Cu ce crime a început luna martie

Copil de 6 ani, din Govora, bătut de unchi cu un vătrai încins

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările