Arad

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Bărbat stâlcit în bătaie la Arad de o armată de bodyguarzi, în plină stradă. Victima a încasat peste 50 de lovituri

44
20 Feb 2020 10:23:22
Autor: Stefan Both
Captură video de la bătaia bodyguarzilor
Captură video de la bătaia bodyguarzilor

Angajaţii unei firme de pază din Arad şi-au făcut singuri dreptate după ce un coleg de-al lor a fost înjunghiat. Nici unul dintre agresori nu a fost cercetat de poliţie.

Bodyguarzii arădeni au bătut cu bestialitate un bărbat, în plin centrul oraşului. Incidentul a avut loc în luna decembrie 2019, însă nici unul dintre agresori nu a fost cercetat de poliţie. A fost arestat însă tânărul bătut cu sălbaticie, acuzat de tentativă de omor. 
 
„Conform referatului de arestare întocmit de procurorul Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Răzvan Copăceanu l-a înjunghiat, în dimineaţa zilei de 29 decembrie 2019, în urma unui conflict cu una dintre angajatele din localul Aladio, pe unul dintre bodyguarzii firmei Dey Bodyguard International 2012 SRL. Acesta a vrut să-l scoată afară pe Copăceanu, iar acesta l-a rănit cu mai multe lovituri, cu un cuţit pumnal tip box, fiind necesară internarea de urgenţă a victimei la spital. Copăceanu a fugit de la locul incidentului şi a fost descoperit în centrul oraşului de colegii celui agresat”, scrie Pressalert.ro. 
 
Imaginile, care au fost ridicate de anchetatori la câteva ore după incident, de la restaurantul Mc Donald’s din centrul Aradului, aflat peste drum de primărie, arată cum Răzvan Copăceanu este bătut cu cruzime, chiar şi când este inconştient, inclusiv de victima sa. 
 
„Deşi în mandatul de arestare scrie că Răzvan Copăceanu l-a atacat pe bodyguard la ora 5.30, la aproximativ doi kilometri de locul unde au fost înregistrate imaginile, se vede cum acesta, la ora 5.10, ajunge în faţa fast-food-ului, unde erau patru angajaţi, care stăteau de vorbă. Copăceanu este ajuns şi din spate de patru bărbaţi, unul având un tricou inscripţionat cu Dey Bodyguard International, doi având geci cu inscripţia Elite Bodyguard şi unul îmbrăcat cu o geacă cu glugă, care încep să-l lovească cu bastoane telescopice în zona capului. Cel atacat încearcă să intre în fast food, dar este tras şi trântit la pământ, după care este tocat cu piciorele şi bastonele telescopice în mijlocul trotuarului, iar unul dintre angajaţi de la DEY îi pulverizează spray iritant lacrimogen în ochi, deşi era căzut la pământ şi nu mai mişca. Mai apare un angajat DEY, cel rănit grav anterior de Copăceanu, conform anchetatorilor, care-l loveşte cu piciorul în faţă pe tânărul întins lat pe caldarâm în timp ce unul dintre angajaţii de la Elite şi altul de la Dey îl lovesc, din nou, în mod repetat, cu bastoanele telescopice”, mai scrie Pressalert.ro. 

 
Copăceanu, deşi inconştient, a continuat să fie lovit şi de alţi paznici veniţi la faţa locului. Imaginile suprinse de camera de supraveghere arată că, în numai şase minute, victima a încasat 51 de lovituri cu bastoane telescopice, picioare sau pumni în cap, peste glezne, degete, în ficat sau coaste. Până acum, niciunul dintre agresori nu a fost pus sub acuzare, deşi anchetatorii au aceste imagini din 29 decembrie 2019. 

Din imaginile video se poate vedea şi intervenţia total neprofesionistă a celor de la SMURD. Minute bune medicii nu acordă niciun fel de ajutor victimei, mai apoi este aruncat pe targă precum un sac de cartofi.
 
Copăceanu, a fost, iniţial, arestat în 31 decembrie 2019 sub acuzaţia de tentativă de omor, iar ulterior măsura preventivă a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. 
 
Conform Pressalert.ro, firma Dey Bodyguard International 2012 SRL a fost înfiinţată de Daniel Leş, „o figură cunoscută a lumii interlope din Arad”, arestat pentru sechestrare de persoană. La firma respectivă a fost angajat şi comisarul şef Nicolae Bătrân, fostul adjunct al şefului IPJ Arad, proaspăt pensionat care a coordonat, inclusiv, activitatea poliţiştilor de la Serviciului investigaţii criminale sau de la Serviciul de Investigare a Fraudelor.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

44 Comentarii

Vasile Preda
20.02.2020, 10:45:38

Dacă am mai avea câțiva agenți de paza ca acești bărbați, terminam cu cuțitarii interlopi din țara asta.

+4 (26 voturi)
grin
20.02.2020, 10:55:02

ana ?

tomas web
20.02.2020, 11:03:06

Ce cauta animalele astea de bodyguarzi in libertate , astea trebuie tinute 24 de ore din 24 in lanturi si batuti bine cu sarma ghimpata. Bodyguarzii aia nu mai pot fi considerati oameni ci niste animale jegoase ce traiesc in latrine si se hranesc cu gunoaie. Cum poti sa bati un om in halul asta. Astia merita impuscati direct iar familia lor pusa sa plateasca glontul si sa curete trotuarul de sangele lor. De ce patronul nu e arestat si e in libertate si firma lui desfintata direct. Politia este egala cu zero in tara asta in care animalele de bodyguarzi fac legea.

0 (26 voturi)
tomas web
20.02.2020, 11:05:28

Bodyguarzii, niste puscasiari elibarati de PSD in urma recurlui compensatoriu. Politia e mana in mana cu mafia firmelor de bodyguarzi batausi in Arad.

+9 (23 voturi)
Deanna Kaye
20.02.2020, 11:07:28

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (44)