89 de şcoli din judeţul Bacău nu au autorizaţie de securitate la incendiu, iar 11 nu sunt autorizate sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Începutul de an şcolar scoate la iveală problemele din învăţământul băcăuan. Lucrările de renovare şi reabilitare la zeci de şcoli din judeţ nu sunt finalizate nici acum, peste 70.000 de manuale nu au ajuns la elevi, iar 11 microbuze şcolare sunt nefuncţionale.

În judeţul Bacău, 89 de şcoli nu au autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit prefectului Leonard Ioan Bulai.

De asemenea, 11 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară, însă reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că acest lucru este cauzat de faptul că lucrările de renovare şi reabilitare nu au fost finalizate.

În Oneşti sunt două unităţi în care se desfăşoară lucrări de reabilitare. Elevii de la Şcoala ”Ghiţă Mocanu” vor învăţa în alte spaţii şi se caută soluţii pentru grădiniţa ce aparţine de Şcoala Gimnazială ”Emil Racoviţă” care trebuie relocată pe perioada lucrărilor care au început.

„Am discutat cu domnul primar Laurenţiu Neghină în acest sens”, spune prefectul Leonard Ioan Bulai.

11 microbuze şcolare sunt nefuncţionale

La nivelul judeţului Bacău, sunt 162 de microbuze şcolare. 11 sunt nefuncţionale, iar 42 de microbuze ce aparţin de UAT-uri nu au licenţe de funcţionare.

”Acestor primării le-am transmis deja să ia măsurile necesare pentru ca elevii să ajungă în siguranţă la şcoală. Necesarul ar mai fi de 146 de microbuze pentru a acoperi integral transportul de elevi”, spune reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Ministerul Educaţiei va achiziţiona 3.000 de microbuze în perioada următoare, din care aproximativ 40 urmează să fie repartizate judeţului Bacău.

Nici manualele nu au ajuns la toţi elevii. Din cele 223.770 de manuale comandate au fost predate până acum 150.060. În noul an şcolar, în judeţul Bacău vor funcţiona 170 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi 21 private.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Modernizări de 600.000 de euro la o şcoală din Galaţi. Ce dotări s-au făcut pentru acestă sumă impresionantă

Cinci şcoli din Sectorul 6 se află în reabilitare şi nu pot funcţiona de luni. Ce se întâmplă cu elevii

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite