Bacău: Situația a scăpat de sub control la Urgențe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tensiuni, amenințări și animozități printre personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgențe din Bacău. Scandalul dintre angajații unității medicale a pornit după ce, medicul Liliana Petrescu, șefa de la UPU a fost demisă de către Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, iar anunțul a fost făcut de Dan Stoica, managerul spitalului din Bacău, printr-un SMS.

În locul doctoriței Petrescu, la șefia Urgențelor a fost numită Elena Lămășanu Bilbor, fina de cununie a lui Valerian Vreme, ministrul Comunicațiilor. Ea a mai ocupat această funcție până în luna octombrie a anului trecut, când a fost demisă pentru management defectuos.

După trei luni, Bilbor a fost repusă în funcție, însă motivele demiterii Lilianei Petrescu nu au fost făcute cunoscute nici până la această dată. Pe fondul recentei schimbări, unii medici și-au început protestele.

"Să facă gărzi Stoica și Benea!"

Dacă o parte din personalul medical amenință că își va căuta un alt loc de muncă la spitalul din Moinești sau cel din Buhuși, alții refuză să mai facă gărzi de noapte.

"Eu nu vreau să mai lucrez în spitalul ăsta! Vreau să-mi fac meseria cu fruntea sus, nu batjocorită de alții. Îi las pe managerul Stoica și pe președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea să facă gărzi în locul meu. Asta pentru că și-așa se dau deștepți! Am vorbit și cu asistenții. Și ei vor să plece cu mine", a afirmat plină de supărare Liliana Petrescu. Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică, fost înștiințată telefonic de schimbarea conducerii de la Urgențe, însă nu a primit niciun document oficial. Managerul Dan Stoica refuză să dea ochii cu ziariștii, iar Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, a plecat de ieri în concediu în afara țării.    

CITAT

Liliana Petrescu - FOST ȘEF UPU

"Președintele Benea m-a demis pe vorbe. Cică a auzit pe cineva vorbind că pacienții stau mult la ușă. Însă nu există nicio plângere scrisă. Și eu pot să spun că am auzit că managerul ia 2.000 de euro ca să angajeze un asistent medical. Să văd, Benea îl demite?"

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite