Băcăuancă arestată pentru furturi de bijuterii în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din comuna Căiuți a lăsat fără ceasuri scumpe și bijuterii din aur șase familii din Spania. Gianina Moisă (35 ani) a făcut curățenie în cutiile de valori ale spaniolilor după care s-a urcat în avion și a venit în țară.

Nu a apucat să se bucure prea mult de "pradă" pentru că autoritățile străine au și emis pe numele său mandat de arestare europeană.

"Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au intervenitla solicitarea poliţiştilor spanioli și au depistat-o pe Gianina M. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate, urmând a fi restituite persoanelor păgubite", ne-a spus Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău au prezentat-o instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile și extrădarea ei în Spania, unde urmează să fie cercetată de polițiștii de acolo.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite