Brânza de Asău, înghiţită de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fabricanţii de produse tradiţionale se plâng că statul îi stoarce de bani, în loc să-i ajute să depăşească această perioadă. Şapte dintre cele zece produse tradiţionale înregistrate în judeţ sunt în pericol de dispariţie. Producătorii lor spun că vor ajunge la sapă de lemn.

Criza pune pe chituci afacerile puţinilor producătorii de produse tradiţionale din Bacău. Rodica Ferchiu, administratorul Asociaţiei Valea Asăului, spune că a fost nevoită să renunţe la o fermă de vaci, dar şi la produsele tradiţionale ecologice care sunt înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). „Mă doare sufletul că am ajuns să trăiesc acest moment, dar nu am ce face. Pentru laptele ecologic ni s-a impus o taxă de 9.000 de lei. N-am de unde să dau aceşti bani. Aşa că am renunţat la marca de produs ecologic“, se plânge femeia.


Rodica Ferchiu a reuşit să înregistreze la OSIM şapte produse tradiţionale: caşul ecologic de Valea Asăului, telemeaua, untul, smântâna tradiţională, brânza dietetică, brânza frământată şi caşcavalul ecologic. „Am fost printre primii producători din România care au obţinut certificate pentru produsele tradiţionale. Iar acum mă văd nevoită să-mi reduc activitatea. Am făcut cerere de suspendare pentru un an. Cert este că micii investitori nu sunt deloc sprijiniţi de stat. Dimpotrivă, cineva parcă are interesul să-i distrugă“, adaugă întreprinzătoarea de pe Valea Asăului.


Jale printre oieri


Pe de altă parte, crescătorii de oi din Brusturoasa mai au de aşteptat până să-şi înregistreze la OSIM brânza de oaie în scoarţă de brad. „Noi am vrea să ne protejăm brandul şi am depus documentaţie în vederea obţinerii unui certificat pentru produse tradiţionale. De când cu criza, stăm şi aşteptăm să vedem ce se mai întâmplă“, declară Sorin Atonoaie, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Brusturoasa.


Autorităţile locale spun că pentru a înregistra brânza în scoarţă de brad, producătorul trebuie să respecte anumite condiţii igienico-sanitare, iar la acest capitol mai au încă de lucrat.

_________________

Puiul familist şi puiul antistres
Singura unitate care în perioada recesiunii a reuşit să înregistreze câteva produse unice este Agricola Internaţional. „După salamul de Sibiu, înregistrat împreună cu alţi producători din ţară, anul trecut am obţinut certificate pentru puiul familist, salamul cu coniac şi puiul antistres“, declară Grigore Horoi, preşedintele firmei.                 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite