Cazul gardianului care s-a îmbogăţit pe spatele deţinuţilor. Cum a rămas 18 ani în sistem spunând că „are spatele asigurat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Duţu FOTO Facebook
Vasile Duţu FOTO Facebook

Vasile Duţu (49 ani), agentul din cadrul Penitenciarului Bacău, condamnat pentru trafic de influenţă, luare de mită şi cămătărie, va rămâne fără o parte din averea dobândită ilegal.

Judecătorii Tribunalului Bacău au dispus confiscarea extinsă a averii agentului Vasile Duţu, şeful Spălătoriei Penitenciarul Bacău, condamnat la 4 ani şi 11 luni de închisoare, după ce a recunoscut în totalitate acuzaţiile pentru care a fost trimis în judecată

În fapt, confiscarea dispusă de magistraţi vizează exclusiv banii găsiţi la domiciliul agentului şi în conturi, sume care nu au fost consemnate în declaraţia de avere, respectiv ultimele şpăgi primite cu ocazia prinderii în flagrant. 

Judecătorii nu au luat nicio măsură faţă de cele două imobile, despre care fosta soţie a declarat că au fost cumpărate de Duţu pe numele său în anul 2015, pentru copilul pe care cei doi îl au împreună.

De asemenea, nu a fost luată nicio măsură nici asupra sumei de 409.000 lei găsită la locuinţa concubinei lui Vasile Duţu, la rându-i condamnată în dosar. La domiciliul femeii locuiesc şi părinţii acesteia, astfel că nu s-a putut stabili cu certitudine provenienţa banilor. Instanţa a admis însă că în cazul agentului nu există dubii în privinţa provenienţei sumelor uriaşe.

Ce se confiscă agentului cămătar

„Instanţa constată că inculpatul deţinea în total, în conturi, o sumă de aproximativ 100.000 de euro, adică echivalentul în lei al salariului încasat pentru o perioadă de aproximativ 10 ani, în condiţiile în care acesta a efectuat anterior alte cheltuieli vizând achiziţii imobiliare, plătea o pensie de întreţinere în cuantum de 25% din venitul lunar, respectiv trebuia să îşi asigurea şi traiul zilnic. Rezultă astfel, dincolo de orice îndoială, că în absenţa unor explicaţii concrete, bazate pe probe, cu privire la originea acestor sume de bani, că provenienţa acestora derivă din activităţile infracţionale pentru care s-a dispus condamnarea în cauză (...) Instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune confiscarea extinsă, cel puţin în privinţa sumelor de bani deţinute de inculpat şi a căror provenienţă acesta nu a putut-o justifica. Instanţa are în vedere la stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite, împrejurarea că fosta soţie a inculpatului, numita G. E., a declarat că deţine în proprietate două imobile cumpărate pe numele său, ambele în luna octombrie 2015, de către inculpatul Duţu Vasile”, se arată în motivarea Tribunalul.

În ceea ce priveşte măsura confiscării extinse, instanţa a reţinut că nu trebuie plecat de la premisa că prezumţia dobândirii licite a averii poate fi răsturnată doar prin probe, respectiv prin probarea faptului că bunurile (în cauză sumele de bani) provin din comiterea de infracţiuni. ”Dacă aceasta ar fi abordarea, confiscarea extinsă ar fi lipsită de orice raţiune de a exista, căci dacă se ajunge la probarea fiecărui act infracţional din care provin anumite bunuri, se va ajunge şi la condamnarea autorului pentru aceste acte, şi deci la confiscarea specială a bunurilor astfel obţinute, nemaigăsindu-şi utilitatea măsura confiscării extinse”, au menţionat judecătorii.

Astfel, potrivit sentinţei Tribunalului Bacău, s-a dispus confiscarea sumei de 223.196 lei aflaţi din contul deţinut de Vasile Duţu la Banca Românească  (sumă rămasă după restituirea cuantumului pensiei alimentare la care este îndreptăţit copilul său); sumei de 40.000 euro aflaţi într-un alt cont la aceeaşi unitate bancară, sumei de 23.857 lei consemnată la CEC Bank pe numele inculpatului, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, suma de 560 euro consemnată la CEC Bank pe numele inculpatului, de asemenea la dispoziţia Parchetului. Totodată, instanţa a menţinut mǎsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa procurorului din data de 18.03.2019 asupra sumelor de bani, prezente si viitoare, aflate în conturile deschise la Banca Românească S.A. – Sucursala Bacău, al căror titular este Vasile Duţu.

Sustrăgea pensia alimentară din contul fostei soţii. Femeia accepta ”de frică”

Deşi era obligat să achite copilului pensie alimentară 25% din salariu (800-900 lei lunar), banii fiind viraţi de unitatea de penitenciar direct în contul fostei soţii, în realitate agentul Vasile Duţu nu plătea niciun leu pensie alimentară. Acesta controla contul bancar al fostei soţii şi, în aceeaşi zi în care îi erau viraţi banii, realiza transfer şi lua înapoi suma reţinută cu titlul de pensie alimentară. 

”Începand cu anul 2013, inculpatul Duţu Vasile a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 25% din venitul net lunar, pensia fiind viraă direct de către Penitenciarul Bacău în contul numitei G.E. (fosta soţie n.r.) deschis în acest scop la Banca Românească. G.E. a declarat că nu a ridicat niciodată vreo sumă de bani din acest cont şi că banii, în mod regulat, erau transferaţi de inculpat în contul propriu, în urma înţelegerii dintre ei, ea fiind de acord întrucât avea o stare de frică faţă de acesta, avand în vedere trecut său extrem de agresiv. Singurele cheltuieli pe care inculpatul le efectua pentru copilul său, erau taberele la care mergea şi pregătirea la anumite materii şcolare. Din toată pensia de întreţinere încasată, martora G.E. a declarat că niciodată nu a ridicat vreun ban pe care să-l folosesc pentru cheltuielile uzuale ale copilului nostru”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Bacău.

Odată cu pronunţarea sentinţei, judecătorii au decis să fie retraşi din contul lui Vasile Duţu 27.479 lei cu titlu de pensie de întreţinere cuvenită copilului său. 

Tarifele ”stăpânului” penitenciarului Bacău pentru deţinuţii VIP

Vasile Duţu a fost angajat la Penitenciarul Bacău în 2001, din sursă externă. De-a lungul anilor, acesta a devenit un adevărat stăpân peste deţinuţi, stabilind tarife clare pentru a condamnaţii care doreau să aibă condiţii preferenţiale: permisii, telefoane în celulă, acces la cumpărături etc. 

În plus, agentul desfăşura şi activităţi de cămătărie, oferind împrumuturi cu 20% dobândă. Deşi existau suspiciuni asupra conduitei agentului Duţu, acesta a fost menţinut în sistem vreme de 18 ani, scăpând doar cu sancţiuni uşoare. A fost sancţionat de opt ori cu mustrare, diminuarea drepturilor salariale, amânarea avansării în grad. Duţu se lăuda deţinuţilor că ”are spatele asigurat”, având doi verişori judecători şi că inclusiv directorul închisorii se teme de el, relatând un conflict în care agentul ar fi încercat să arunce cu un scaun în şeful penitenciarului.

Potrivit anchetatorilor, Duţu ”vâna” deţinuţii VIP, despre care se interesa pe internet. Pentru a le asigura diverse facilităţi, agentul solicita tarife ce nu se negociau: 200 de euro permisia de o zi, 1.000/5 zile de permisie, 1.000 de euro transferul într-un alt penitenciar, 1.000 de euro introducerea unui telefon în închisoare, cu asigurarea că ”nu va fi găsit la controale”. 

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite