Consilierul Ilie Bîrzu propune înfiinţarea unei zone de dezvoltare economică a Bacăului şi un for consultativ al seniorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul Ilie Bîrzu propune ca Bacăul să aloce 20 de hectare unor parteneriate public-private FOTO Mircea Merticariu
Consilierul Ilie Bîrzu propune ca Bacăul să aloce 20 de hectare unor parteneriate public-private FOTO Mircea Merticariu

Oameni de cultură, pictori, reprezentanţi ai unor ONG-uri  şi ai unor instituţii publice au luat parte la conferinţa organizată de Ilie Bîrzu, în care şi-a prezentat activitatea pe ultimul an dar şi proiectele de viitor, cu impact asupra Bacăului. Consilierul local băcăuan a remarcat că principala problemă a oraşului este lipsa locurilor de muncă şi absenţa dezbaterilor asupra viitorului municipiului Bacău.

Prezentarea proiectelor de viitor dar şi raportul de activitate pe 2014 a avut loc în sala de conferinţe a Pensiunii Studio din Bacău. 

Printre invitaţi s-au numărat Andre Muit, preşedintele Asociaţiei Betania, pictorii Ioan Măric şi Geanina Ivu, reprezentanţii unor asociaţii de proprietari dar şi Liliana Bârgu, preşedintele Filialei Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România. „Am să iniţiez un proiect pentru înfiinţarea „Zonei de Dezvoltare Economică  a Bacăului“, după modelul din Alba Iulia. Sunt 20 de hectare de teren libere de sarcin, lângă Cimitirul Sărata 2, în care s-ar putea promova parteneriatele public-private. Majoritatea băcăuanilor cu care mă întâlnesc mă întreabă de locuri de muncă. Bacăul are o problemă. Tocmai de aceea, în această zonă de dezvoltare trebuie create spaţii de producţie şi servicii. Vom stabili şi criteriile pentru cei care pot lua teren de la municipalitate“, a precizat Ilie Bîrzu. 

Consilierul băcăuan a mai spus că anul acesta este important ca proiectele europene aflate în derulare, în Bacău, să fie finalizate, altfel se pierde finanţarea. Este vorba de străzile I.L. Caragiale, Milcov, Ştefan cel Mare dar şi finalizarea proiectelor de apă şi canalizare. Ilie Bîrzu a mai propus să fie înfiinţat un „consiliu al seniorilor“ cu rol consultativ pe lângă Consiliul Local Bacău dar şi un concurs dedicat curăţeniei generale, la care să fie acordate premii în bani asociaţiilor de proprietari, care să fie folosiţi pentru înfrumuseţarea spaţiului public.
La eveniment a participat şi Liliana Bârgu, preşedintele Filialei Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România, care a întârit o propunere a consilierului local pentru înfiinţarea unei zone de promenadă şi trafic rutier, pe marginea Lacului Bacău 2, care să treacă prin spatele Arena Mall, astfel încât întreaga zonă să devină una de agrement.


Proiectele lui Ilie Bîrzu, în 2014. Ce-şi doresc băcăuanii


Ilie Bârzu este singurul consilier local care îşi prezintă activitatea şi intenţiile pentru viitor. În ultimul an a organizat 21 de întâlniri cu cetăţenii în toate cartierele din municipiul Bacău, pentru a prelua problemele cu care se confruntă. „Aceste întâlniri s-au desfăşurat în perioada aprilie-octombrie anul curent şi au avut loc în unităţile de învăţământ. La aceste întâlniri au participat peste 600 de cetăţeni care au avut în principal următoarele cerinţe: reabilitarea termică a blocurilor, modernizarea străzilor şi trotuarelor, iluminatul public, realizarea de locuri de joacă noi, de şarpante la blocuri, de parcări ecologice, de spaţii verzi, rezolvarea problemei câinilor comunitari, a canalizărilor înfundate, a problemei blocurilor cu apă la subsol, dar şi calitatea serviciilor oferite de socuetăţile locale“, a spus Ilie Bîrzu. 
Consilierul băcăuan a prezentat şi proiectele de anvergură în care s-a implicat: reabilitare Calea Moineşti, reabilitare străzile Mioriţei, IL Caragiale şi Milcov, reabilitarea termica a blocurilor de locuinte, modernizarea sistemului de termie în municipiul Bacău, a Căminului pentru persoane vârstnice, realizare bloc de locuinţe sociale pe strada Henri Coandă nr 2, realizarea de noi parcuri şi locuri de joacă, investiţia la Spitalul Municipal, modernizarea unităţilor de învăţământ, investiţii în infrastructură rutieră şi pietonală, programul de burse locale pentru elevi, măsuri de protecţie socială pentru persoanele aflate în dificultate dar şi investiţii în reţeaua de apă şi canalizare.

„O activitate importantă am desfăşurat-o în cadrul comisiei de specialitate a Consiliului Local Bacău, fiind preşedintele comisiei pentru activităţi economico-financiare, buget şi investiţii, iar în aceasta calitate am susţinut  rapoartele de avizare ale comisiei, cu punctele de vedere, formulate de mine şi colegii de comisie. Am fost preocupat să susţin tinerii care activează în organizaţiile neguvernamentale având o colaborare bună, aceştia realizând în municipiul Bacău o serie de proiecte şi activităţi în interesul comunităţii“, a spus, în încheiere, Ilie Bîrzu.
 

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite