Consiliul Judeţean Bacău anunţă închiderea depozitului de deşeuri de la Buhuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reciclarea deşeurilor

Miercuri 28 noiembrie, a avut loc recepţia lucrărilor de construcţii pentru închiderea vechiului depozit de deşeuri de la Buhuşi, în cadrul contractului de lucrări „Închiderea depozitelor neconforme Oneşti, Moineşti, Dărmăneşti, Comăneşti, Târgu Ocna şi Buhuşi şi construcţia celulei doi a depozitului judeţean de la Bacău”.

Depozitul neconform de la Buhuşi a fost deschis în anul 1972 iar suprafaţa ocupată de deşeuri ce a fost sistematizata a fost de 18.489 mp.

Depozitul a fost închis conform standardelor UE, ce prevăd nivelarea terenului, drenarea apei de suprafaţă, impermeabilizarea suprafeţei terenului, etanşarea suprafeţei de peste 18.489 mp cu geocompozit bentonitic, care va asigura izolarea completă a corpului depozitului de mediul înconjurător, extracţia gazului din depozit şi îngrădirea perimetrului.

Valoarea lucrarilor de inchidere a fost de 1.173.000 lei din care partea de impermeabilizare a reprezentat aproximativ jumatate.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite