Cum a ajuns o avocată din Baroul Bucureşti dispeceră pentru „peşti“ în lumea arabă. Tarifele de lux plătite de bogaţii arabi pentru prostituate române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În apartamentele închiriate lucrau şi prostituate minore

O grupare infracţională specializată în proxenetism transfrontalier şi trafic de droguri a fost destructurată de procurorii DIICOT Bacău, iar prima instanţă a pronunţat sentinţele pentru cei 12 inculpaţi. Printre aceştia, şi o avocată din cadrul Baroului Bucureşti.

Cazul instrumentat de procurorii de la DIICOT Bacău scoate la iveală nu doar cum şi schimbă pieţele proxeneţii români, ci şi cum ofere tarife îndestulătoare tinerelor care îşi vând trupul. Miza procentelor împărţite între proxeneţi şi prostituate o reprezintă protecţia în faţa legii.

La începutul anilor 2000, atunci când s-a înregistrat o explozie a cazurilor de exploatare sexuală, numărul traficanţilor ce erau reclamaţi la Poliţie era net superior celui înregistrat în prezent. Abuzarea fizică a victimelor, însuşirea banilor câştigaţi de către acestea, le determinau pe tinerele ce cădeau în plasa proxeneţilor să îi reclame. 

În prezent, însă proxeneţii ştiu că asigurând câştiguri mari tinerelor ce le scot la produs, nu vor fi reclamaţi la Poliţie.

În cazul de la Bacău, potrivit anchetatorilor, liderii grupării erau doi bărbaţi de 34 de ani, unul din Moineşti şi altul din Ploieşti. Potrivit DIICOT, cei doi proxeneţi, Claudiu Vasile C. şi Constantin B.,  erau ajutaţi de o tânără de 29 de ani, din Oradea, Bianca Daniela Ş. în prezent avocată în cadrul Baroului Bucureşti.

Începând cu luna  aprilie 2016, cei trei au cooperat în scopul desfăşurării pe teritoriul Irlandei, într-un mod coordonat şi eficient, a unor activităţi de  proxenetism. ”Specificul activităţii infracţionale care făcea obiectul asocierii, consta în activităţi de racolare de pe teritoriul României a unor persoane de sex feminin, de diferite condiţii, urmată de deplasarea acestora în Irlanda şi  integrarea în sistemul de organizare a activităţilor de prostituţie pus la punct de membrii grupării. Astfel, persoanele de sex feminin care se  prostituează sub coordonarea membrilor grupării îşi desfăşoară activităţile într-o manieră itinerantă, care presupune relocarea periodică în diferite puncte de pe raza capitalei irlandeze Dublin, dar şi în alte localităţi”, au precizat procurorii DIICOT.

Probele administrate pe parcursul procesului au dezvăluit faptul că de închirierea imobilelor destinate activităţilor de prostituţie şi de plata conturilor de pe site-ul de escorte, se ocupa inculpatul Bărbuc Constantin, care utiliza fără drept date de identificare ale unor carduri bancare prin metode specifice hackerilor. Pentru atragerea clienţilor interesaţi de servicii sexuale contracost, proxeneţii foloseau un site de escorte, unde creeau conturi pentru fiecare tânără adusă din România. Să nu fie depistaţi de autorităţile irlandeze, închiriau imobilele destinate activităţilor de prostituţie, schimbând locaţiile la câteva săptămâni.

O tânără avocată acuzată ca a aderat la grupul infracţional

O particularitate a sistemului organizat de membrii grupării este reprezentată de faptul că profilurile create pe site-ul de escorte era trecut un singur număr de telefon, la care răspundea Bianca Daniela Ş. Potrivit anchetatorilor, tânăra de 29 de ani este în prezent avocată în cadrul Baroului Bucureşti. Aceasta se afla în permanenţă într-un imobil deţinut de inculpatul Constantin Bărbuc, în oraşul Waterford. Bărbatul s-a sustras anchetei, fiind dat în urmărire internaţională. El are la activ o condamnare definitivă pentru fraude informatice.

”Inculpata Bianca Daniela Ş. avea rolul de a discuta cu potenţialii clienţi, cărora le comunica tarifele şi realiza programările, le pune acestora la dispoziţie coordonatele precise ale imobilului în care pot fi găsite persoanele de sex feminin care îşi oferă serviciile sexuale”, au menţionat procuroriI DIICOT.

Pentru organizarea serviciilor de proxenetism şi protecţia prostituatelor, cei doi proxeneţi primeau o cotă de 50% din câştigurile realizate de fiecare tânără.  Avocata, care potrivit martorilor audiaţi în dosar, avea rol de dispecer,  primea 10% din câştiguri, însă banii erau oferiţi de proxenetul la care locuia.
Tinerele care practicau prostituţia păstrau 50% din încasări, iar procentul le era mulţumitor.

Tarifele în Orientul Mijlociu

Ancheta procurorilor DIICOT a scos la iveală faptul că, proxeneţii români şi-au extins piaţa şi în Orientul Mijlociu, acolo unde câştigurile erau ameţitoare. Unele dintre tinerele audiate de procurori au precizat că fetele care vorbeau fluent limba engleză erau trimise pentru perioade scurte de timp în Dubai şi Muscat, pentru prostituţie, tarifele oferite de arabi ajungând la 600 de euro pe oră.

”Martorul A.C.G. arată că membrii grupării obişnuiau să trimită periodic persoanele care practicau prostituţia, în ţările din Orientul Mijlociu. Acolo acestea îşi ofereau serviciile sexuale prin intermediul aceluiaşi site de escorte, care avea o extesie pentru ţările arabe.  Precizează că, după o lună de la sosirea sa pe teritoriul Irlandei şi plasarea sub coordonarea membrilor grupării, a fost trimisă la rândul său pentru câteva săptămâni în Emiratele Arabe Unite (Dubai) şi Oman (Muscat). Din datele existente rezultă că, inculpatul Bărbuc Constantin se ocupa de cheltuielile ocazionate de deplasarea şi cazarea persoanelor de sex feminin pe teritoriile ţărilor din Orientul Mijlociu, utilizând date de carduri bancare sustrase. De asemenea, inculpata Ş. Bianca Daniela prelua apelurile persoanelor interesate de servicii sexuale şi le făcea legătura cu persoanele de sex feminine prezente în ţările arabe”, susţin procurorii DIICOT.

Persoanele de sex feminin care practică prostituţia sunt atrase de oferta proxeneţilor care le permite  să se deplaseze în zone îndepărtate unde îşi pot oferi serviciile sexuale în condiţii financiare extrem de avantajoase, maximizându-şi profitul în condiţiile în care nu sunt nevoite să suporte cheltuielile de cazare şi transport. Astfel, cota de 50% pe care trebuiau să le-o ofere proxeneţilor, este, susţin anchetatorii, de cele mai multe ori net inferioară, cheltuielor pe care le implică deplasarea cu avionul şi cazarea în ţările din Orientul Miljociu. 

Pedepsele

Acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, proxenetism,  trafic de droguri, instigare la trecerea ilegală a frontierei de stat, cei doi lideri ai grupării au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni închisoare, respectiv 8 ani. Avocata, care avea rol de dispecer pentru prostituate, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Ceilalţi 9 membri, ai reţelei, care au solicitat să fie judecaţi prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere, au primit pedepse cu suspendare. În sarcina acestora, procurorii au reţinut infracţiunea de trafic de droguri, ei fiind acuzaţi că livrau stupefiante proxeneţilor.
Sentinţa Tribunalului Bacău nu este, însă definitivă, ea fiind deja contestată atât de inculpaţi cât şi de procurori.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite