Dacălii din comuna Huruiești, în grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii din Huruiești refuză să mai vină la cursuri.
Profesorii din Huruiești refuză să mai vină la cursuri.

În această dimineață, 22 de cadre didactice, care predau la cele șase școli din comuna Huruiești au intrat în grevă generală. Dascălii sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile pe luna februarie.

"De astăzi am suspendat cursurile și nu le vom relua decât după ce primim banii de la primărie. Vin sărbătorile de Paște și noi nu avem ce pune pe masă", spune Carmen Cernat, liderul de sindicat.

Ca urmare a protestului, peste 400 de elevi au intrat în vacanță forțată. Primarul din comună spune că situația se va rezolva pe data de 1 aprilie. "Nu este o păcăleală. În prima zi a lunii aprilie își vor primi salariile pentru februarie, iar pe data de 6 cele pe luna martie.Creditele bugetare au ajuns târziu", explică Ioan Zăbrățanu, primarul comunei Huruiești.

În timp ce la Huruiești profesorii fac grevă, azi şi mâine, la sediul inspectoratului şi în alte locaţii din judeţ cei 320 de directori de şcoli din judeţ dezbat proiectul Legii Educației Naționale.

Discuțiile se vor încheia joi cu o masă rotundă la care sunt invitaţi reprezentanţi ai comunităţii locale, ai sindicatelor, ai părinţilor şi elevilor.

Mâine, directorii unităţilor de învăţământ gimnazial din zona Moineşti şi Oneşti se întâlnesc în sala de şedinţe a Primăriei Moineşti, respectiv Colegiul Tehnic „Petru Poni" din Oneşti.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite