Romeo Stavarache a fost achitat definitiv în dosarul „Apartamentul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Curtea de Apel din Alba Iulia au dispus, miercuri, 19 aprilie, achitarea fostului primar al Bacăului Romeo Stavarache în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru tentativă de abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de procurorii de la DNA Bacău. A fost acuzat, într-un dosar cu suspiciuni de fals în documente, că, împreună cu Gavril Pircu, ar fi acordat un apartament social unui subordonat din primărie.

Curtea de Apel din Alba Iulia l-a achitat astăzi pe Romeo Stavarache, fost primar liberal al Bacăului în perioada 2004-2016, în dosarul Apartamentul, în care a fost acuzat de tentativă de abuz în serviciu de procurorii Anticorupţie. Decizia este definitivă.

Procurorii de la DNA Bacău l-au acuzat pe Romeo Stavarache, pe baza unor declaraţii dar şi a unei însemnări dintr-un registru din Primăria Bacău, în care se menţiona că „este de acord, în limita posibilităţilor legale“ să îi acorde în chirie lui Gheorghe Muntianu, fost şef al Fondului Locativ, un apartament social. Pe unele documente a existat şi semnătura altui şef din primărie, Gavril Pircu.

Dosarul s-a judecat pe fond la Tribunalul Bacău, unde în ciuda suspiciunilor de fals în documente, Romeo Stavarache a fost condamnat pe 20 octombrie 2015, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de încercare de 5 ani, Gheorghe Muntianu, fost şef al Fondului Locativ, tot 3 ani cu suspendare, iar Gavril Pircu, fost şef al serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, 2 ani cu suspendare.

Fostul edil al Bacăului a reuşit să-i convingă pe judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că în Bacău judecata nu s-a făcut corect şi pe excepţiile invocate a reuşit strămutarea dosarului. 

Pronunţarea sentinţei în cazul lui Romeo Stavarache şi  celorlalţi inculpaţi a avut loc cu câteva minute înainte iar în cursul zilei de astăzi urmează să apară şi pe portalul instanţelor. Vestea a dat-o avocatul lui Romeo Stavarache, Antoniu Obancia. „În dosarul în care domnul Romeo Stavarache a fost acuzat de tentativă de abuz în serviciu, în dosarul Apartamentul, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia l-au achitat. Vestea am aflat-o oficial de la registratură, urmând să fie afişată pe portalul instanţelor. Nu ştiu care este decizia în cazul celorlalţi inculpaţi. Romeo Stavarache şi-a susţinut nevinovăţia. Au existat probe de fals pentru o parte din documentele incluse în dosar. Vom vedea ce a cântărit în această decizie a judecătorilor, după ce va fi emisă motivaţia“, a declarat, în exclusivitate pentru ziarul Adevărul, avocatul Antoniu Obancia. Judecătorii de la Curtea de Apel din Alba Iulia au amânat pronunţarea mai bine de o lună, pe 20 martie şi 4 aprilie. Vom reveni cu amănunte.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite