Fabrica de hârtie „Letea“ din Bacău, cea mai mare din estul Europei, pusă la pâmânt după 130 de ani de viaţă

Decizia înfiinţării Fabricii Letea a fost luată  pe 11 decembrie 1878, de guvernul condus de Ion C. Brătianu, ca o primă măsură de creare a unei industrii naţionale. Vechea societate a beneficiat de investiţii importante, iar după 1945, odată cu venirea comuniştilor, de o retehnologizare masivă. În 2003, fabrica de hârtie din Bacău a fost privatizată şi luată de fostul primar, Dumitru Sechelariu, iar în 2011 a intrat în faliment.

Una dintre pietrele de temelie ale industrializării României este Fabrica Letea din Bacău. Decizia înfiinţării ei a fost luată la puţin timp după câştigarea independeţei României şi recunoaşterea internaţională (1877-1878). Printre marile personalităţi politice ale vremii, care au decis ca în satul Letea, de lângă Bacău, să fie făcută o mare fabrică de hârtie, pe vremea guvernului condus de Ion. C. Brătianu, se numără Mihail Kigălniceanu, Ion Ionescu de la Brad, Bogdan Petriceicu Haşdeu, A.D. Xenopol ş.a.

Înfiinţare. Aprovizionare. Primele scandaluri de corupţie

Ideea creării unei industrii naţionale era văzută ca un pas important în asigurarea suveranităţii ţării. Pe 7 iunie 1879, Guvernul României ia decizia înfiinţării unei societăţi române pentru fabricarea hârtiei. În fruntea ei Radu Constantin Porumbaru, un apropiat al lui Brătianu, şcolit la Paris, în materiile de fizică şi chimie. Totodată, primul director al Fabricii Letea a fost deputat şi senator de Bacău şi întemeietor al Băncii Comerciale. În lucrarea istoricilor Constantin Botez şi Ioan Saizu, realizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă, în 1981, „Letea-Un secol de istorie“ sunt prezentate, în manieră academică, etapele dezvolării fabricii, care a atins apogeul în anii comunismului şi care a reprezentat, cel puţin până în 1944 principalul motor de dezvoltare demografică al Bacăului. 

Nu sunt uitate nici marele personalităţi politice ale perioadei ante şi interbelice, care au avut viziunea creării acestei industrii. „Construcţia fabricii a început la 12 iulie 1882, sub conducerea inginerului Radu Porumbaru şi a durat, până la 21 mai 1885, când unitatea a intrat complet în funcţionare. Odată cu înfiinţarea „Letei“ a început o nouă etapă în valorificarea aurului verde, îndeosebi a pădurilor de răşinoase în care ţara noastră excelează. Lemnul din bătrânii codri ai Moldovei, adus în cea mai mare parte cu plutele pe Bistriţa la fabrică, deci cu un transport ieftin. Alegerea satului Letea pentru fabrica de hârtie nu a fost întâmplătoare. Amplasarea s-a făcut aici, într-o zonă intens împădurită, din interesul de a fi cât mai aproape de o sursă de materii prime“.

Fabrica Letea a primit în concesiune 6000 de hectare de pădure la Vadurile şi Tarcău, din judeţul Neamţ, cu condiţia ca tăierile să fie raţionale, conforme cu amenajamentul silvic şi să fie făcute reîmpăduriri.  Scandalurile, care au răzbătut până în Parlament, s-au ţinut lanţ. „Cu toată prevederea prohibitivă, „Letea“ a înstrăinat pădurile ce i s-au dat pentru fabricarea hîrtiei, vânzându-le la preţuri derizorii întreprinderii „Take Anastasiu“, mai târziu denumită „Tarcăul“, ce aparţinea aceloraşi acţionari, care valorificau lemnul sub formă de cherestea pentru export“. De pe urma acestor fapte de corupţie statul român, de la acea vreme, a fost păgubit cu peste 18 milioane de lei. Fabrica Letea a procesat în primii ani de existenţă şi lemn provenit de la Borca, Dorna, Tarcău, Vatra Dornei, Pojorâta, Fundul Moldovei dar şi din fondurile ce aparţineau Bisericii. Dezvoltarea industriei a avut un deosebit impact demografic asupra Bacăului, mai ales în a doua parte a secolului al 19-lea. În numai 7 ani, sub influenţa dezvoltării fabricii de hârtie, populaţia Bacăului a crescut de la 13 059 de locuitori, în 1891, la 14 567, în 1898.

Monopolul Letea în perioada interbelică. Condiţii grele de muncă, productivitate maximă

Societatea Letea a deţinut un oarecare monopol în perioada dinaintea Primului Război Mondial dar şi între cele două războaie. Favorizată de liberali, prin credite de la stat şi măsuri preferenţiale, scutiri de taxe, etc, Letea şi-a crescut an de an productivitatea dar şi numărul de salariaţi. Conducerea fabricii a cumpărat acţiuni de la majoritatea fabricilor de producere a hârtiei din ţară, crescându-şi astfel ponderea în cadrul Oficiuluid e Vânzare a Hârtiei. Fabrica Letea avea şi în perioada interbelică o casă proprie de pensii dar şi sindicat. În mai multe rânduri, muncitorii s-au revoltat faţă de programul extentuant de muncă, de peste 12 ore, dar şi faţă de salariile mici. În ziarul „Înainte“, editat de Partidul Comunist Român, erau alocate pagini întregi pentru drepturile muncitorilor, ca formă de instigare la protest. „În acei ani, când masele populare din întreaga ţară manifestau împotriva fascismului, când şi la „Letea“ centru muncitoresc aşa de important s-au cuibărit prin mijloace demoagogice şi teroriste, cuziştii, facilitând mai târziu, după ajungerea Gărzii de Fier la putere, chiar acapararea fabricii de pe malul Bistriţei, muncitorii de aici au luptat cu deosebită abnegaţie şi devotament revoluţionar. Revista „Manifest“ sublinia că muncitorii de la „Letea“, respingând propaganda cuzistă şi demascând minciuna demagogiei antisemite „trebuie să găsească calea dreaptă muncitorească, drumul spre organizaţia căreia muncitorii îi aparţin“, se arată în cartea „Letea, un secol de istorie“.

Importanţa fabricii de la Bacău, care a furnizat hârtie atât instituţiiloe statului cât şi tipografiilor din ţară şi străinătate, nu a rămas nemenţionată în scrierile marilor personalităţi, atât înainte de ultimul Război Mondial, cât şi în perioada comunistă. Nicolae Iorga afirma:

„Şi dacă este o fabrică în Europa, care trebuie să întrebuinţeze o parte din cea mai extra fabricaţie a sa pentru a însărcina pe un poet cu redactarea unei ode sau a unui poem spre a mulţămi deosebiţilor bărbaţi politici, care iau făcut o situaţie minunată, este fără îndoială, fabrica aceasta de la Letea“ iar Zaharia Stancu:„Fără Letea şi fără activitatea ei neobosită greu se poate închipui mişcarea socială, politică, artistcă şi literară a poporului nostru“.

Letea, după naţionalizarea comunistă

După schimbarea regimului politic, Fabrica Letea a fost naţionalizată. Câţiva ani mai târziu, după ce denumirea acestia s-a schimbat în Combinatul de Celuloză şi Hârtie „Letea“ Bacău. „În cadrul ramurii de celuloză şi hârtie, Combinatul Letea se află printre producătorii de elită ai ţării, alături de unităţile de la Brăila, Suceava, Palas şi Dej. El se găseşte pe primul loc în ceea ce priveşte calitatea, cantitatea, precum şi gama largă de srtimente“, precizează Ioan Saizu, în monografia dedicată fabricii.
În plina „eră comunistă“,  Letea este supusă unui amplu proces de mdernizare. Se fac investiţii în echipamente nepoluante, în fierbătoare de celuloză, în instalaţia de evaporare borhot, întro staţie de epurare dar şi în una de ars deşeurile. 10.5% din producţia naţională era realizată la Bacău. Până în 1980, Letea oferea pieţei externe şi interne peste 200 de sortimente de hârtie şi cartoane dar şi hârtie de ziar, care acoperea întreg necesarul intern. Cu hârtie de ziar de la Letea Bacău s-au tipărit publicaţii importante din SUA, Elveţia, Olanda, Belgia, Austria, Republica Federală Germană, Japonia, Turcia, Egipt, Iran, Irak, Liban, ş.a.

Privatizare, recapitalizare şi faliment

Revoluţia a prins fabrica cu cele mai bune instalaţii din regiune, cu cea mai performantă maşină de producere a hârtiei de ziar din regiune şi singura din ţară. La Letea existau 12 maşini de fabricare a hârtiei ( de scris, de ziar, igienică, pentru ţigarete, cu filigran, ş.a.).
După pierderea unor pieţe externe şi un management defectuos, Fabrica Letea este scoasă la privatizare de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului. Chiar dacă evaluările experţilor spuneau că fabrica nu are şanse de redresare, societatea a fost cumpărată de primarul de la acea vreme, Dumitru Sechelariu, în 2003.

Până în 2008, fabrica a fost recapitalizată cu bani proveniţi din vânzarea fostelor staţii Selena dar şi din alte afeceri ale fostului edil. Cu toate acestea, în 2008, când Letea a avutprofit de aproximativ 500 de mii de euro, numărul salariaţilor a ajuns la jumătate, doar 270. Problemele societăţii s-au  acutizat,după ce majoritatea patronilor de presă scrisă din România au preferat să cumpere hârtia de ziar din Slovenia, Polonia, Ucraina sau Rusia.

Dumitru Sechelariu a încercat să atragă alţi investitori, care să scoată fabrica din perspectiva insolvenţei şi a falimentului, să vândă terenuri şi nu de puţine ori a acuzat opoziţia şi abuzurile primarului în funcţie, Romeo Stavarache, care s-ar fi opus autorizării oricărei investiţii. O bună parte din clădirile vechi ale fabricii, care are un domeniu de peste 40 de hectare, au fost demolate. Letea intră în insolvenţă iar 2011, în faliment, cu datorii de peste 7,5 milioane de euro. Procesul încă nu s-a încheiat şi are un nou termen în toamnă. 

Fabrica Letea din Bacău, un simbol al industriei româneşti de profil, care a rezistat celor două războaie mondiale, a fost pusă la pământ în câţiva ani după Revoluţie, asemeni multor fabrici din ţară.