FOTO Începe Raliul Moldovei. Traseele care vor fi parcurse de piloţi şi programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începe Raliul Moldovei, competiţie inclusă în programul Campionatului Naţional de Raliuri FOTO Mircea Merticariu
Începe Raliul Moldovei, competiţie inclusă în programul Campionatului Naţional de Raliuri FOTO Mircea Merticariu

În perioada 25-27 iunie, în judeţul Bacău va avea loc Raliul Moldovei, inclus în Campionatul Naţional de Raliuri.  Competiţia va avea 11 probe, împărţite în două zile, care măsoară 126 de kilometri. Spectatorii vor putea asista la spectacol în probele de la Trebeş, Hemeiuş, Speed Park, Moineşti şi Runcu. Centrul Bacăului va fi închis deoarece aici va fi amplasat parcul service al raliului şi tot în această perioadă va avea loc şi Hramul Bacăului.

29 de echipaje vor participa la Raliul Moldovei, concurs care va avea loc în apropiere de municipiile Bacău şi Moineşti. Evenimentul este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Moineşti şi Măgireşti. În cele două zile de concurs, circulaţia rutieră va fi restricţionată parţial pe mai multe porţiuni între Bacău şi Moineşti. Organizatorii anunţă o probă nouă şi spectaculoasă. Este vorba de proba specială de la Runcu, din comuna Măgireşti.

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost făcute publice detaliile competiţiei.  „În ceea ce priveşte partea sportivă a competiţiei, sensul în care va fi parcursă proba de la Hemeiuş a fost schimbată faţă de anii anteriori. Totodată, a fost introdusă o probă specială, Runcu, în lungime de 5.35 kilometri, cu privelişti deosebite, unde spectatorii vor avea ocazia să poată urmări lejer evoluţia piloţilor“, a spus pilotul Adrian Răspopa, organizator al evenimentului din partea ACS Rally Spirit.

Primarul din Moineşti, Viorel Ilie, consideră că această competiţie contribuie la vizibilitatea şi renumele oraşului, care tinde să devină o staţiune. „Am alocat o sumă importantă, raportat la bugetul Moineştiului. Este vorba de 120 de mii de lei. Dorinţa noastră este să devenim un oraş staţiune şi un astfel de concurs contribuie la ceea ce se numeşte turismul de eveniment“, a spus Viorel Ilie.
Primaria Bacău nu a contribuit financiar la desfăşurarea raliului, deoarece bugetul oraşului este cu 20% mai mic, iar banii alocaţi parteneriatelor au fost deja consumaţi. „Implicarea Bacăului nu este la nivelul la care ne-am fi dorit. Am reuşit să contribuim la realizarea unui eveniment de amploare, organizând în aceeaşi perioadă şi Hramul Bacăului“, a precizat profesorul Radu Ababei, viceprimar al municipiului Bacău.

O contribuţie financiară semnificativă a avut şi comuna Măgireşti. „Ne bucurăm că locuitorii din Măgireşti vor avea ocazia să vadă un eveniment de o asemenea amploare“, a spus edilul Ionică Cada.
Desfăşurarea raliului va îngreuna traficul în zona Bacăului, avertizează Doin Roman, şeful Poliţiei Rutiere din judeţul Bacău. „Vom avea şi noi dar şi participanţii la trafic un weekend dificil. Sunt mai multe evenimente care au loc la sfârşit de săptămână, cum ar fi Hramul Bacăului, Festivalul „Ion Drăgoi“, Ziua Tricolorului, astfel încât circulaţia în partea centrală a oraşului va fi închisă. Vineri, 26 iunie, la ora 14 vor fi probleme de trafic pe arterele principale ale municipiului Bacău, unde vom avea poliţişti care vor direcţiona autoturismele. Participanţii la raliu trebuie să aibă toate actele în regulă şi înainte de începerea competiţiei se va face o verificare“, a spus Dorin Roman.


Traseele şi piloţii înscrişi în competiţie


Înainte de începerea Raliului Moldovei , joi, de la ora 11, va avea loc o probă de shakedown în Pădurea Fântânele. Vineri, în prima zi a raliului, de la ora 14.10 va începe proba de la Trebeş, prin Pădurea Fântânele, Valea Budului, Hemeiuş iar după amiaza, de la ora 17.30, proba de la Speed Park. În cea de-a doua zi a raliului, se vor desfăşura probele de la Runcu, (la orele  10.05, 12.50, 15.35)  şi  Moineşti (orele 10.24, 13.09 şi 16.10).


La ediţia a cincea a Raliului Moldovei s-au înscris în competiţie 29 de echipaje, conduse de următorii piloţi: Dan Gîrtofan, Adrian Răspopa, Manuel Mihalache, Gergo Szabo, Horaţiu Savu, Răzvan Trisnevschi, Rareş Tomiţă, Raul Badiu, Vlad Cosma, Alexandru Ardelean, Marco Tempestini, Dorin Banciu, Csongor Szabo, Radu Necula, Alin Neagoe, Viorel Ivan, Adrian Teslovan, Peter Sandor Kelemen, Florin Crisan, Bogdan Talasman, Octav Lunguleac, Simone Tempestini, Edwin Keleti, Thomas Abraham, Norbert Maior, Gabriel Ene, Marcus Ardelean, Andrei Mitre şi Horia Chiriguţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite