Bacău

articolul anterior articolul urmator

FOTO Cum arată primii kilometri de autostradă din Moldova. „Problemele birocratice ne fac sceptici cu privire la o eventuală finalizare în 2020“

10
27 Jan 2020 12:59:14
Autor: Borcea Stefan
Primii kilometri din autostradă sunt finalizaţi FOTO: Asociaţia Pro Infrastructură
Primii kilometri din autostradă sunt finalizaţi FOTO: Asociaţia Pro Infrastructură

Investiţia la centura ocolitoare a Bacăului a început în martie 2019, iar constructorul a declarat că doreşte să finalizeze lucrarea înaintea împlinirii celor 30 de luni asumate prin contract.

GALERIE FOTO

Firma UMB a reluat zilele acestea lucrările la ceea ce se doreşte a fi centura de ocolire a Bacăului, care înseamnă de fapt primii kilometri în regim de autostradă din Moldova.

Investiţia de aproximativ 670 de milioane de lei, fără TVA, a demarat în teren în martie 2019, iar constructorul are de executat aproape 31 de kilometri în total, din care 16,3 km de autostradă (A7) şi 14,5 km de drum naţional. 

Asociaţia Pro Infrastructură, care monitorizează investiţiile publice care constau în drumuri, a publicat mai multe fotografii cu primii kilometri din autostrada Moldova, în momentul de faţă lucrându-se în special în jumătatea sudică a centurii pe sectorul de autostradă între nodul rutier cu DN2F Bacău-Vaslui şi podul de 1 kilometru peste râul Bistriţa.

“Activităţile principale: depozite de balast pentru viitoare terasamente, activităţi de taluzare pe sectorul cu asfalt, rigole, parapete protecţie, coloane forate şi suduri tablier metalic la viaductul peste canalul Bistriţa, demolarea unor construcţii şi realizarea armăturii în baza de produs grinzi de lângă podul mare peste Bistriţa. Desigur, avem şi probleme birocratice nesoluţionate: situri arheologice, reţele de medie şi înaltă tensiune ce trebuie relocate. Aceste blocaje, dar şi volumul mare de lucrări rămase pe întreg traseul, ne face să fim foarte sceptici cu privire la o eventuală finalizare în 2020, chiar dacă antreprenorul este mobilizat exemplar.

Solicităm tuturor decidenţilor statului român (Ministerul Transporturilor, CNAIR, Electrica, Transelectrica, Ministerul Culturii) să se implice activ pentru deblocarea completă a proiectului, astfel încât în primăvara sau cel mai târziu în vara anului 2021 să putem circula pe primii kilometri de autostradă din Moldova!”, anunţă Asociaţia Pro Infrastructură.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Carmen Florea
27.01.2020, 13:20:22

... eterna mizerie: birocratia, adica mai pe romaneste hotia si lenea, adica mereu si asa de 30 ani romanii gasesc un MOTIV sa faca, sa nu munceasca, dar sa se indoape cu pensii speciale dupa atatea 'succesuri', de rasul lumii, toata lumea normala reuseste, romanii nu, ei sun tmultumiti cu ce le da 'mnezeu: un sapun la 6 luni si latrina in fundul gradinii ... ... acum cu virusul chinezii fac un spital de zeci de km in 10 zile ..., ba chiar 2 spitale... ... iar romanii in 30 ani n-au fost in stare sa rastoarne niste ciment pe niste drumuri de tara, atat, o carare cu noroi s-o fi acoperit cu ciment si asa cate 100 km pe an, azi am fi avut 3000 km de autostrada ...

0 (6 voturi)
Mihai Popescu
27.01.2020, 13:56:02

In Romanica timpul se dilata ! Totul se face f. lent si cu bani f. multi. Chiar si spagile se dilata !

+1 (3 voturi)
TheErrorIsT
27.01.2020, 14:13:53

Cum sa se termine cand procesul de constructie unei autostrazi incepe din cumparararea de catre smecheri a unor terenuri pe unde o sa treaca autostrada iar de aici procese si implicit timp pierdut deoarece "smecherul" doreste un pret din care sa traiasca 2 generatii pentru un amarat de hectar. Birocratia stufoasa facuta de tot felul de tute cu coc sau burtosi slinosi pierduti prin birouri si birouase de pe la ministere si tot felul de primarii si institutii, dupa aia contestatia licitatiilor de catre alte firme, concesionarea lucrarilor de catre firma castigatoare a licitatiei si neplatata la timp a acestora etc. Asta asa la rece un scurt sir al neputintei statului roman.

+3 (5 voturi)
Adi Fatol
27.01.2020, 14:38:18

centura ocolitoare a bacaului nu e autostrada moldovei ! cred ca facem toti diferenta intre o centura ( fie ea si cu doua benzi pe sens ) si autostrada

+4 (4 voturi)
laur laur
27.01.2020, 14:43:17

Nu e o autostrada, e o centura ocolitoare, de 31 km din care numai jumatate, pe 4 benzi.Nu se lega deocamdata cu nici un alt drum pe 4 benzi si e la fel de util, ca autostrada, ca si metrul construit in plin camp in semn de protest de moldoveanu ala smecher pentru ca nu are pe unde sa-si tureze Porche-ul, pe langa casa.,

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările