FOTO Ce se mai întâmplă pe şantierul autostrăzii Moldova. „Constructorul este foarte bine mobilizat, din păcate exproprierile nu sunt gata“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit autorităţilor, 16,2 kilometri din acest drum vor avea profil de autostradă. Constructorul drumului este  asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.

Asociaţia Pro Infrastructură, care monitorizează stadiul lucrărilor pe şantierele ţării, a prezentat noi imagini cu lucrările de pe varianta de ocolire Bacău. Imaginile au fost realizate de un membru al Asociaţiei, din mai multe puncte cheie ale celor 16 km de autostradă.

"Constructorul (UMB) este în continuare foarte bine mobilizat. Se avansează în multe zone critice, de exemplu la podul peste Bistriţa (unde a apărut o macara de mare tonaj, iar pista de producţie grinzi este aproape gata) sau în sectorul Ruşi-Ciutea (se execută piloţi cu două foreze). Din păcate, sunt destule puncte unde lucrările sunt blocate: exproprierile nu sunt gata, relocările de utilităţi trenează, descărcarea arheologică înaintează foarte greu. Totuşi, progresul vizibil şi determinarea antreprenorului ne dau speranţe că în 2020 şoferii vor putea circula pe anumite segmente ale centurii de 16,27 km de autostradă şi 14,54 km de drum naţional, şosea care va ocoli oraşul prin vest (DN11), spre sud (DN2), apoi est (DN2F) şi în final nord (DN2 şi DN15).
Contractul de execuţia centurii de ocolire a municipiului Bacău a fost semnat în luna decembrie 2018", potrivit Asociaţiei Pro Infrastructura. 

Contractul are o valoare de 668,3 milioane lei fără TVA iar constructorul s-a angajat că cei 30,8 km de drum vor fi realizaţi în 30 de luni.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite