FOTO Mii de oameni la Hramul Bacăului, la concertul trupei Millenium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea Hramului Bacăului în centrul oraşului a atras mai mulţi oameni decât în anii în care manifestările aveau loc în zona Sălii Sporturilor. Zona cuprinsă între Parcul Catedralei, Parcul Trandafirilor şi Hotel Moldova s-a umplut ieri seară de băcăuani, dornici să asculte trupa Millenium dar şi să se bucure de mici şi bere.

Trupa Millenium, care a concertat sâmbătă seară  mai bine de două ore, a atras mii de spectatori. Nu au lipsit nici lăutarii „de ocazie“, care au „concertat“ pe la mese şi nici dansatorii de muzică populară încălziţi de băutură. În primele zile pe scena de la Parcul Trandafirilor au urcat pe Leyla şi Maria Zaharia, Ion Palade, Trupa Millenium din Chişinău. În această seară băcăuanii vor avea parte de muzică populară, cu Florin Blaj Band, Angela Rusu Maxim şi Ansamblul Moineşteanca iar în ultima zi, luni, 29 iunie, îi vor asculta pe Matilda Pascal Cojocăriţa şi Lidia Buble. Evenimentul nu a beneficiat de sprijinul financiar al Primăriei Bacău şi este realizat din taxele luate de la comercianţi. „Sunt mulţumit de cum a ieşit acest eveniment, mai ales că este în centru, unde le este mai uşor băcăuanilor să vină. Şi vremea a ţinut cu noi, nu a mai plouat ca în alţi ani de Sfinţii Petru şi Pavel“, a spus Gabi Marghiol, organizatorul evenimentului.
În Parcul Catedralei are loc un targ al meşterilor populari şi este amplasat un parc de distracţii iar în parcarea Hotelului Moldova sunt terase cu mici, frigărui, peşte şi bere pe toate gusturile

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite