FOTO Ponta, în vizită la Dărmăneşti, Mărgineni şi Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta, însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea, de miniştrii Daniel Constantin şi Nicolae Bănicioiu dar şi mai mulţi parlamentari au făcut astăzi o vizită la câteva obiective de investiţii din judeţul Bacău. Itinerariul a cuprins staţia de epurare de la Dărmăneşti, un popas în comuna Mărgineni, unde se realizează sistemul de iluminat public cu panouri solare, cât şi Centrul de Afaceri şi Expoziţii.

Punctul final al vizitei şefului Guvernului, aflat în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, a fost sala mare a Centrul de Afaceri şi Expoziţii din Bacău. Aici a fost aşteptat de majoritatea primarilor din judeţ, deputaţi din Bacău, dar şi simpli simpatizanţi.

În timp ce Liviu Dragnea a vorbit despre investiţiile din judeţul Bacău, valoarea lor, dar şi premisele pentru viitor, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a amintit că Bacăul este codaş în privinţa atragerii fondurilor europene în domeniul agricol şi în infrastructură. Bacăul a atras doar 112 milioane de euro, din cele 8 miliarde de euro, fonduri alocate sectorului agricol. Totodată, doar 26 de comune au primit finanţări pe măsura 322 şi doar 155 de tineri au accesat fondurile pentru instalarea tinerilor fermieri.

Campania din sală a continuat cu derularea, printr-un proiector, a unor imagini cu harta infrastructurii, în viziunea ultimelor guverne. „Bacăul, pe mandatul domnului Tăriceanu, al lui Boc şi Ungureanu nu a figurat pe niciun masterplan de transport. Acum există un masterplan, după care se va face şi autostrada Bacău-Braşov“, a precizat Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău.

Victor Ponta a încheiat şirul de luări de cuvânt. „Sper să ne revedem mai des, dar nu cu mine Priministru. Voi inaugura curând Teatrul Naţional de la Bucureşti şi voi merge la Iaşi cu contractul pentru Palatul Culturii“, a spus Ponta. 

Bacăul are la stadiul de proiect de mai bine de 10 ani centura ocolitoare. După ce s-a pierdut finanţarea de la Banca Mondială, proiectul a fost inclus pe lista celor finanţabile cu fonduri comunitare. Chiar şi aşa, de mai bine de un an, licitaţia pentru execuţia lucrărilor este blocată. La vizita din luna mai, premierul Ponta şi-a exprimat dorinţa ca lucrările să înceapă imediat, pe 8 mai. Dar, între timp, rezultatul licitaţiei a fost contestat din nou. Ultima contestaţie a fost depusă de constructorii de la Max Boegl. Faţă de această, instanţa ar putea da o soluţie până la sfârşitul acestei luni. „Nu voi pleca de la Palatul Victoria la Cotroceni până nu se semnează contractul pentru centura Bacăului“, a mai spus Victor Ponta.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite