Bacău

articolul anterior articolul urmator

FOTO VIDEO Partidul România Unită, formaţiune în curs de înregistrare, are primul grup de iniţiativă şi în Bacău

0
2 Nov 2014 09:52:29
Autor: Mircea Merticariu
Bogdan Diaconu, la întâlnirea cu grupul de iniţiativă din Bacău FOTO Mircea Merticariu
Bogdan Diaconu, la întâlnirea cu grupul de iniţiativă din Bacău FOTO Mircea Merticariu

Deputatul Bogdan Diaconu, care se ocupă de înfiinţarea Partidului România Unită, a venit sâmbătă, 1 noiembrie, în Bacău, la sala de conferinţe a clădirii 30 Avenue pentru o întâlnire cu simpatizanţii, însoţit de Vlad Hogea şi Dumitru Bădrăgan. Din conducerea grupului de iniţiativă din Bacău fac parte preşedintele Iulian Pichiu, Cristian Păduraru, Ionuţ Coman şi Valentin Coca.

Deputatul Bogdan Diaconu, autorul cărţii manifest „România Unită“, le-a prezentat simpatizanţilor şi curioşilor din Bacău doctrina naţional-democrată, care stă la baza formării noului partid, pentru care se strâng semnături necesare la înregistrare. Partidul România Unită (PRU) îl are ca simbol pe Vlad Ţepeş şi militează pentru eliminarea intereselor străine din ţară, cu o atitudine pozitivă, moderată, faţă de Uniunea Europeană. „Centrul preocupărilor şi al activităţilor PRU va fi Justiţia şi echitatea socială. În România ultimilor 25 de ani am avut parte de injusteţe, tocmai de aceea au fost atât de mulţi români, rude, prieteni, care au plecat la muncă în străinătate, pentru a-şi întreţine familiile, pentru o viaţă decentă material“, a spus deputatul Diaconu.

Parlamentarul a vorbit despre crizele profunde care afectează societatea românească, care o scindează şi o slăbesc în fiinţa ei. „Criza de identitate, criza morală şi criza demografică afectează profund România. Nu putem avea o societate puternică dacă nu avem identitate şi moralitate dar şi o structură demografică sănătoasă“, a afirmat Bogdan Diaconu. Crezul partidului este naţionalismul, unul modern, afirmă parlamentarul român. „Avem nevoie de un naţionalism modern, realist, în care să fie protejate interesele româneşti“.

Deputatul Bogdan Diaconu a iniţiat zilele trecute o lege pentru modificarea actului normativ după care funcţionează partidele politice. Astfel, formaţiunile care au mai mult de zece cazuri de corupţie printre lideri ar putea să fie radiate din Registrul Partidelor Politice. „PRU militează ferm pentru valorile tradiţionale creştine, care ne-au făcut să rezistăm în ultimiile două milenii. Tocmai de aceea nu suntem pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi nici pentru adopţiile făcute de acestea“, a mai spus liderul şi ideologul noului partid.

În cadrul întâlnirii au fost atinse şi probleme de politică externă. Revizionismul maghiar dar şi apropierea de Republica Moldova sunt principalele preocupări ale PRU. „Extremismul maghiar este o forţă de implozie a statului român, care atacă în fiecare zi articolul 1 din Constituţie“, a spus şi Vlad Hogea. Liderii PRU au explicat simpatizanţilor din Bacău faptul că în centrul corupţiei din România, a disoluţiei statului, s-au aflat permanent liderii maghiari, sprijiniţi din exterior în acţiunile lor extremiste.

Iulian Pichiu, conducătorul grupului de iniţiativă PRU din Bacău, le-a cerut răbdare celor aproape 100 de persoane prezente la întâlnire şi încredere în generaţia tânără. „Noi vrem să-i atragem în rândurile noastre pe românii care nu au participat până acum la luarea deciziilor, la administrarea acestei ţări, care cred în Justiţie şi într-o Românie mai bună“, a spus Iulian Pichiu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările