Ghinionul primului român care a explorat cultura eschimoşilor şi cea mai mare insulă a Pământului. Cum s-a prăbuşit cu balonul în apele Oceanului Îngheţat

Buhuşeanul a trăit printre eschimoşii din Groenlanda, cărora le-a învăţat obiceiurile

Constantin Dumbravă (1890-1935) este considerat unul dintre cei mai valoroşi naturalişti români şi primul care a călcat vreodată, printr-o expediţie ştiinţică în Groenlanda. Provenit dintr-o familie modestă din oraşul băcăuan Buhuşi, a făcut studiile superioare şi doctoratul în Franţa şi Belgia, după care s-a căsătorit la New York, de unde a organizat trei expediţii, care au contribuit la cunoaşterea Groenlandei dar şi a poporului eschimos.

Băcăuanul Constantin Dumbravă, plecat dintr-o familie cu posibilităţi reduse din Buhuşi, (tatăl era factor poştal iar mama, muncitoare la Căile Ferate Române)  şi-a dobândit recunoaşterea mondială, după ce a reuşit să efectueze trei expediţii în Groenlanda.

Foarte ambiţios, tănărul plecat din micul târg Buhuşi a făcut studiile liceale Botoşani iar apoi şi-a urmat visul la două universităţi de prestigiu din Franţa şi Belgia. Pasionat al cercetărilor geografice, geologice, climatologice dar şi al etnografiei, ajunge în America, la New York, unde se căsătoreşte, cu Estelle Heigs. Susţinut de aceasta, dar şi de oamenii de ştiinţă din cadrul Societăţii de Geografie a Franţei şi a Societăţii Regale Belgiene de Geografie, cu fonduri strânse de exploratorii din Philadelphia, New York şi Michigan, organizează trei expediţii.

După prima expediţie, din 1925, când a explorat ţărmul groenlandez, în 1927-1928 organizează  o altă deplasare, considerată drept prima expediţie românească în Groenlanda. Tot atunci realizează şi un film documentar, care a ajutat la continuarea cercetărilor ulterioare şi a crescut interesul oamenilor de ştiinţă faţă de această insulă (mai mare decât România de nouă ori).

Cercetătorul român şi-a asociat cercetarea cu  belgianul, meteorolog,  Freddy Bernard.  A plecat din Copenhaga pe 26 iulie 1927, cu vasul „Gertrude Rask".  După 10 zile, traversând Atlanticul, a ajuns la Angmasalik.  Spre sfârşitul anului, în telegrama din 18 decembrie 1927, trimisă din Angmasalik, trimisă Societăţii Belgiene de Geografie, Constantin Dumbravă spune: „Expediţia română în Groenlanda urează cele mai bune sentimente la toţi membrii Societăţii”.

Glaciologul organizează, astfel, prima expediţie:  „care-şi propunea să studieze mişcarea ciclonilor şi a anticiclonilor, proprietăţile apei mării, a gheţii de crestă şi a celei maritime, mareele, curenţii marini, structura rocilor, flora, fauna, obiceiurile locuitorilor“, arată scriitorul băcăuan Eugen Şendrea, în cartea Istoria pe Placul Tuturor (Un savant din Buhuşi, la Polul Nord).

La revenirea în Europa, după un an de cercetări, inclusiv pe timpul nopţii polare, după ce a fost oaspetele mai multor familii de eschimoşi, Constantin Dumbravă a spus: „Timp de 12 luni am recoltat colecţii etnografice, documente asupra obiceiurilor micului popor eschimos, am făcut un film de 3 500 m, am capturat o vulpe şi alte animale, pe care le-am oferit Grădinii zoologice din Anvers, un fetus de focă, pe care l-am conservat în formol, un urs alb, o focă, al cărei corp l-am împăiat şi multe cranii umane şi de mamifere şi am adunat un mare număr de observaţii meteorologice".

Într-un articol al jurnalistului buhuşean Ion Fercu este citată şi opinia unui cercetător, care s-a aplecat asupra vieţii şi operei marelui glacialog român.„ Alexandru Roşu, unul dintre cercetătorii care au studiat viaţa şi opera exploratorului buhuşean a conchis că datele pe care le–a adus cu privire nu numai la geografia fizică a Groenlandei, ci şi la etnografia eschimoşilor, au constituit, în bună măsură, contribuţii noi pentru acele vremuri. În plus, este menţionat că, prin autoritatea sa ştiinţifică şi prin rezultatele obţinute, Constantin Dumbravă a reuşit ca expediţia organizată de el să fie recunoscută, în mod oficial, drept una românească, prima de acest gen în nordul îndepărtat“, spune Ion Fercu.

În 1934 a condus balonul în ultima lui expediţie, deasupra Oceanului  Arctic, de Nord, aproape de Angmasalik, unde s-a şi prăbuşit.  Câteva luni mai târziu este grav bolnav şi se stinge la doar 45 de ani, la Cannes, unde este şi îngropat. A lăsat în urmă cercetări importante, strânse în două volume:  „Un an printre eschimoşi“ (în limba franceză) şi „Jurnal de călătorie“ (în limba engleză).