Gropi artificiale în asfaltul de pe străzile din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gurile de canalizare nu au mai fost ridicate la nivelul asfaltului şi au devenit în timp capcane pentru şoferi. Primăria Bacău dă vina pe Compania Regională de Apă, iar cea din urmă se plânge că nu face faţă ritmului în care se asfaltează în municipiu.

Străzile din municipiul Bacău au devenit adevărate capcane pentru şoferi. Asta chiar dacă, pe cele mai multe dintre ele, asfaltul se prezintă în condiţii decente şi nu pune mari probleme celor care circulă zilnic pe ele.

Motivul care le dă însă frisoane şoferilor sunt canalele situate de-a lungul arterelor. După ce străzile au fost asfaltate în repetate rânduri, gurile de canalizare au rămas tot la nivelul iniţial şi au devenit în timp coşmarul şoferilor. Cei mai „loviţi“ de găurile artificiale din asfalt sunt taximetriştii. Aceştia au învăţat deja pe de rost aproape toate zonele periculoase de pe majoritatea străzilor şi, ori de câte ori primesc o comandă, într-un cartier cu străzi problemă inima li se face cât un purice.

„Cred că sunt cam zece străzi în oraş unde canalele nu au fost înălţate. Cea mai distrusă este strada Milcov pentru că acolo este stricat şi asfaltul. Strada Bicaz, Mărăşti, Bucegi sau Bogdan Voievod sunt alte străzi unde cu foarte mare greutate reuşeşti să nu intri direct cu roata în gaura de canal“, a spus supărat Costel Mihalache, taximetrist. Omul spune că, oricât încearcă să limiteze distrugerile provocate de aceste capcane, tot trebuie să treacă pe la un service auto de cel puţin două ori pe an pentru a-şi repara maşina.

„Bucşăraia o schimb de două ori pe an, iar telescoapele şi rulmenţii o dată pe an. Cele trei vizite la service mă costă cam 1.500 de lei. La caseta de direcţie nu am umblat niciodată deşi îmi face probleme. Mă costă cam 1.000 de lei să o repar însă eu aceşti bani îi fac foarte greu“, a mai spus taximetristul.

Vină recunoscută fără folos

Primăria Bacău recunoaşte că sunt străzi unde, chiar dacă au fost reabilitate, gurile de canal nu au fost ridicate la nivelul asfaltului. „Nu este responsabilitatea noastră. Noi doar asfaltăm. Gurile de canal trebuiesc ridicate de către cei de la Compania Regională de Apă. Ei au în administrare aceste canale“, a spus Roxana Mironescu, viceprimarul Bacăului.

Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) îşi recunoaşte şi ea vina, însă pasează problema în sfera economică. „Noi avem un buget alocat pentru înălţarea canalelor. Banii sunt însă insuficienţi. Intervenim unde este urgent pentru a nu pune în pericol circulaţia. Nu putem să ridicăm toate gurile de canalizare. Ritmul asfaltărilor este foarte mare şi nu facem faţă“, a spus Petruş Rădulescu, directorul tehnic al CRAB.

Chiar dacă acesta a invocat lipsa banilor, Rădulescu nu a ştiut nici care este valoarea bugetului alocat înălţării gurilor de canalizare şi nici cât costă execuţia unei singure astfel de lucrări. „Costă destul de mult. Rama veche, dar şi capacul nu mai pot fi refolosite. Trebuiesc înlocuite cu altele noi. Apoi trebuie turnat în jurul lor ciment. Lucrarea de refacere este foarte costisitoare“, a mai spus Rădulescu.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite