Mega Image a inaugurat vineri primul supermarket din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mega Image a deschis magazinul din Bacău
Mega Image a deschis magazinul din Bacău

Programul magazinului este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 7.00 – 22.00, iar duminica în intervalul orar 8.00 – 21.00.

Mega Image a inaugurat primul supermarket din Bacău, situat pe Calea Mărăşeşti, nr. 104. Cu o suprafaţă de aproximativ 350 mp, noul supermarket va oferi locuitorilor din Bacău o experienţă nouă la cumpărături, alături de o gamă variată de produse şi oferte personalizate.

„Continuăm în mod firesc extinderea noastră în noi teritorii din ţară, pe pieţe aflate în plină dezvoltare. Primul supermarket Mega Image din Bacău este primul pas pe care îl facem în această zonă. Venim cu încredere mai aproape de locuitorii din Bacău, cu promisiunea de a-i inspira prin sortimentaţia noastră relevantă pentru stilul lor de viaţă, prin mărcile noastre proprii şi prin soluţiile personalizate”, a afirmat Mircea Moga, Director General Mega Image.

Astfel, în noul supermarket Mega Image clienţii vor descoperi o ofertă variată de produse, de la produsele alimentare, la cele de îngrijire şi pentru casă, accesibile tuturor şi amplasate în spaţii deschise şi prietenoase.

Cei care sunt în căutarea gusturilor tradiţionale vor avea de ales dintr-o gamă largă de produse locale cu tradiţie, sub marca proprie Gusturi Româneşti, şi se vor bucura de reţete autohtone, fie că este vorba de produse lactate, dulceaţă şi compoturi, fructe şi legume de la producătorii români sau de produse de panificaţie şi patiserie, băuturi artizanale şi dulciuri.

mega image bacau

Pentru persoanele mereu active, pasionate de gustul bun al mâncărurilor de acasă, produsele ready meal sub brandul propriu Mega Apetit vor fi alegerea perfectă pentru orice moment al zilei. 

Gama include aperitive, sandvişuri, salate, dar şi feluri principale, supe sau ciorbe şi deserturi. Mai mult, Mega Apetit cuprinde şi o varietate de meniuri speciale cu preparate realizate după reţete faimoase ale celor mai apreciaţi chefi, Chef Joseph Hadad, Chef Alex Iacob şi Chef Sorin Bontea.

Sortimentaţia este completată de produsele mărcilor proprii 365 şi Delhaize ce îi vor surprinde pe clienţi, oferindu-le acestora de la produse alimentare şi specialităţi culinare, la produse de menaj şi îngrijire.  

Noul supermarketul Mega Image Mărăşeşti dispune de trei case de marcat. Programul magazinului este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 07:00 – 22:00, iar duminica în intervalul orar 08:00 – 21:00. 

mega image bacau
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite