O oneșteancă a câștigat premiul I la Olimpiada Internațională de Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Constanţa s-a desfăşurat Olimpiada internaţională de limbă, literatură şi cultură românească pentru elevii de gimnaziu şi liceu. Au participat 113 elevi,  dintre care 89 au fost din diaspora. Premiul I la categoria IX-XII a fost câștigat de o băcăuancă.

Zilele trecute s-a încheiat o nouă ediție a Olimpiadei Internaționale de limbă, literatură şi cultură românească pentru elevii de gimnaziu şi liceu. Competiția s-a desfășurat anul acesta la Constanța și a reunit 113 elevi, dintre care 89 au fost din diaspora.

Premiul I la categoria liceenilor revenit Biancăi Maria Marin, elevă în clasa a IX-a  la Colegiul Sportiv "Nadia Comăneci" din Onești. Adolescenta a câștigat și premiul special pentru eleganţa, erudiţia şi acurateţea eseului argumentativ.

De asemenea, Claudia Toia, elevă în clasa a XI-a la Colegiul "Gheorghe Vrânceanu", a obținut premiul III. Rezultatele fetelor i-a bucurat pe profesorii băcăuani, dar și pe inspectorii de specialitate.

„Le felicităm din toată inima pe cele două eleve pentru rezultatele de excepţie de la olimpiadă. Tradiţia şcolii băcăuane de limbă şi literatură română a fost din nou recunoscută prin urcarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi obţinerea premiului I, performanţă pe care Bianca Marin a obţinut-o şi anul trecut", ne-a declarat Cecilia Stoian, inspector de specialitate.

Cadrele didactice le-au asigurat pe tinere că vor fi în continuare sprijinite pentru obținerea de noi rezultate la viitoare concursuri. "Aceste rezultatele deosebite ne impresionează plăcut, ca de fiecare dată, pentru că ele se înscriu într-o continuitate a performanţei de care nu putem fi decât mândri", a mai spus Ancuța Constantinescu, un alt reprezentant al Inspectoratului Județean Școlar Bacău.

Bianca Marin este foarte apreciata in liceul unde studiază pentru rezultatele ei. "Este o adolescentă de excepție care a obținut numai note de zece și calificativul de foarte bine din clasa I până în prezent. Pentru a o recompensa i-am acordat Diploma de Onoare a Colegiului pentru cea mai bună elevă a unității noastre de învățământ. De menționat că Bianca Marin a obținut cinci ani la rând locul I la Olimpiada de Limba Română", ne-a spus Mirela Palimariu, profesor la Colegiul "Nadia Comănici".

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite