Accident mortal pe DN2, în judeţul Bacău. O femeie a murit şi alte cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a murit şi alte cinci persoane, între care un bebeluş de şase luni şi o fetiţă de zece ani, au fost rănite într-un accident produs, joi după-amiază, pe DN 2, în judeţul Bacău, după ce două autoturisme s-au ciocnit, în urma unei depăşiri neregulamentare.

UPDATE 17.30: Impactul s-a produs între un autoturism Volkswagen, înmatriculat în Anglia şi o Dacie din Capitală. 

Conducătorul Volkswagn-ului, de 23 de ani, a intrat într-o depăşire, pe contrasens şi a intrat frontal în autorurismul din Bucureşti. În urma ciocnirii, o femeie din Dacie a decedat pe loc, iar şoferul se află în stare foarte gravă. Ceilalţi patru pasageri şi tânărul care a intrat în depăşire au fost conduşi la Spitalul Judeţean Bacău, pentru a li se asigura îngrijiri. 

Accidentul s-a produs pe DN 2, în localitatea Faraoani, iar din primele cercetări făcute de poliţişti reiese că un tânăr de 23 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Anglia, a făcut o depăşire neregulamentară. Astfel, autoturismul s-a ciocnit frontal cu o altă maşină, condusă regulamentar de un bărbat din Bucureşti.

În urma impactului, o femeie de 46 de ani, pasageră în cea de-a doua maşină, a murit pe loc, în timp ce şoferul a fost preluat, în stare gravă, de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Iaşi. De asemenea, o fetiţă de zece ani, aflată în acelaşi autoturism, a suferit diverse leziuni, fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. La aceeaşi unitate medicală au ajuns şoferul care a provocat accidentul, precum şi o femeie şi un bebeluş de şase luni, ambii din maşina înmatriculată în Anglia.

"Poliţiştii desfăşoară în continuare cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

După finalizarea cercetărilor la locul accidentului, poliţiştii băcăuani vor întocmi un dosar penal pe numele şoferului de 23 de ani, pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

În urma accidentului, traficul pe DN 2 a fost blocat pe ambele sensuri timp de aproape o jumătate de oră.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite