O septuagenară a provocat un accident în lanţ. Patru maşini au fost avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au făcut măsurători la faţa locului
Poliţiştii au făcut măsurători la faţa locului

Lucica M. (75 de ani) din Vrancea a provocat un accident rutier în localitatea Gârleni, in care au fost implicate patru autoturisme.

Evenimentul rutier a avut loc la ieşire din comuna băcăuană Gârleni, pe podul de peste pârâul Bistricioara.  Totul, din cauza vitezei excesive ce a făcut ca femeia aflată la volan să nu mai poată stăpâni maşina pe care o conducea.

Femeia s-a izbit de autoturismul condus de Nicolae I. (37 de ani), care aştepta să treacă maşinile din sens opus. În urma impactului, autoturismul condus de Nicolae I. a fost proiectat în maşina lui Florin M., de 37 de ani din Buhuşi, care la rândul său a intrat în coliziune cu cel condus de Lucian F., de 31 de ani, din Bucureşti.

"În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Lucicăi M., care a fost  transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea ei", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.

S-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vatamare din culpa.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite