Urmărire penală in rem în cazul tragediei de la Oneşti. Procurorii vorbesc despre respectarea drepturilor criminalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Moroşan, autorul crimelor de la Oneşti
Gheorghe Moroşan, autorul crimelor de la Oneşti

Doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au participat la cercetările la faţa locului, aceştia sesizându-se din oficiu.

Având în vedere evenimentul ce a avut loc în data de 1 martieîntr-un imobil de pe raza municipiului Oneşti, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat.

În aceste împrejurări, o echipă formată din doi procurori din cadrul unităţii judeţene şi lucrători din cadrul I.P.J. Bacău - Serviciul de Investigaţii Criminale precum şi Serviciul Criminalistic s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor de cercetare penală în vederea aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele ce ţin de împrejurările în care a fost săvârşită fapta.

"În acest sens, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta comisă şi au fost luate măsurile urgente pentru administrarea probelor privind activitatea infracţională constatată, respectiv a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificaţi şi audiaţi martorii ce au asistat la desfăşurarea evenimentelor, au fost fixate şi ridicate mijloacele materiale de probă de la locul faptei,  în acest moment ancheta fiind în desfăşurare. Menţionăm că audierea persoanei cercetate de comiterea faptei va fi realizată de îndată ce starea de sănătate a acesteia va permite. Prin urmare, raportat la stadiul procesual al cercetărilor, în prezent nu putem oferi alte informaţii suplimentare, având în vedere pe de o parte necesitatea respectării drepturilor recunoscute de lege în favoarea persoanei cercetate pentru uciderea celor două victime iar pe de altă parte evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale, respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi al caracterului nepublic al acestei faze a procesului penal, urmând să revenim ulterior cu alte informaţii de interes public", potrivit unui comunicat al   Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Vă mai recomandăm:

Ambii muncitori sechestraţi şi înjunghiaţi la Oneşti au murit. Agresorul a fost împuşcat de poliţişti, fiind rănit. De ce a fost reţinută soţia agresorului

Cine este criminalul din Oneşti care i-a omorât pe cei doi muncitori VIDEO

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite