Bacău

articolul anterior articolul urmator

Romeo Stavarache este judecat astăzi la Tribunalul Bacău, pentru tentativă de abuz în funcţie, după ce i-a aprobat ilegal un apartament unui subordonat

0
9 Sep 2014 10:03:15
Autor: Mircea Merticariu
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, aflat în stare de arest la domiciliu, a fost adus în această dimineaţă în boxa acuzaţilor de la Tribunalul Bacău FOTO Mircea Merticariu
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, aflat în stare de arest la domiciliu, a fost adus în această dimineaţă în boxa acuzaţilor de la Tribunalul Bacău FOTO Mircea Merticariu

În această dimineaţă are loc primul termen în dosarul de corupţie în care primarul Romeo Stavarache este acuzat de tentativă de abuz în funcţie. Împreună cu el, în boxa acuzaţilor vor fi audiaţi, în şedinţă publică,  Gheorghe Muntianu, fostul şef al Fondului Locativ şi Gavril Pircu, şeful Direcţiei de Patrimoniu, din cadrul Primăriei Bacău.

Cei trei inculpaţi sunt acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile de serviciu,fapt care a condus la obţinerea unui apartament, din fondul locativ al municipiului Bacău, pentru Gheorghe Muntianu, subordonatul primarului băcăuan.

Romeo Stavarache se află în arest la domiciliu, după ce a încălcat controlul judiciar în alt dosar de corupţie, în care este acuzat că a luat mită 2,39 milioane de lei. În această dimineaţă a fost escortat la Tribunal, pentru a fi prezentat magistraţilor.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2006-2009, inculpaţii Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău, Muntianu Gheorghe, şef serviciu la Serviciul administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari şi Pircu Gavril, director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuinţă din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu Gheorghe în vederea închirierii şi, ulterior, a achiziţionării acesteia. „Îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ar fi avut ca rezultat obţinerea, de către inculpatul Muntianu Gheorghe, a unui avantaj patrimonial, respectiv un apartament de două camere situat în Bacău.

Începând cu 01.03.2006, inculpatul Muntianu Gheorghe a fost angajat în cadrul Primăriei municipiului Bacău, iniţial în funcţia de inspector de specialitate la Serviciul integrare europeană, iar ulterior în funcţia de şef serviciu la Serviciul administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Direcţiei patrimoniu.

Inculpatul Muntianu Gheorghe a îndeplinit această din urmă funcţie până la data de 29.12.2009.
La data de 30.12.2005, s-a înregistrat la Primăria municipiului Bacău cererea formulată de inculpatul Muntianu Gheorghe prin care solicita aprobarea repartizării unei locuinţe sociale din fondul primăriei.
La cererea formulată inculpatul a anexat mai multe înscrisuri pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi/sau norme.

Din verificarea dosarului constituit ca urmare a solicitării rezultă că inculpatul Muntianu Gheorghe nu a depus adeverinţă/declaraţie de venit şi acte doveditoare, deşi nivelul venitului este condiţia esenţială pentru accesul la locuinţă socială. În lipsa îndeplinirii acestei condiţii, cererea nu ar fi trebuit analizată, în sensul stabilirii punctajului, în baza criteriilor de diferenţiere.

Cu toate acestea, cererea inculpatului Muntianu Gheorghe a fost verificată de o persoană din Serviciul integrare europeană din cadrul Primăriei municipiului Bacău, care a întocmit şi punctajul, conform criteriilor prevăzute de legislaţia anterior invocată, stabilind că cererea inculpatului are un punctaj general de 41 puncte.

Cererea apare ca fiind verificată la data de 16.01.2006, însă printre actele supuse verificării este şi declaraţia autentificată la data de 07.07.2006 la un birou notarial din Bacău prin care inculpatul declară pe proprie răspundere că nu a deţinut, nu deţine şi nu a înstrăinat locuinţă proprietate privată sau din fondul locativ de stat.

Rezultă aşadar, că cererea formulată de Muntianu Gheorghe a fost verificată în luna iulie 2006.
În ceea ce priveşte condiţia legală privind accesul la locuinţă socială (venit mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni cu cel puţin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau după caz pe persoană), conform înscrisurilor comunicate de instituţiile de la care acesta a realizat venituri, inculpatul a obţinut venituri cu mult mai mari decât cele prevăzute de lege care i-ar fi dat dreptul la o locuinţă socială.

La data de 20.07.2006, în calitate de şef serviciu, inculpatul  Muntianu Gheorghe a întocmit şi semnat referatul prin care a înaintat Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe constituită conform HCL nr.278/10.10.2005 (denumită şi Comisie socială), tabelul cu persoanele care solicită locuinţe, cu un număr de 68 înregistrări. În referat se menţionează că dosarele au fost verificate şi sunt complete.

În anexa referatului este menţionat solicitantul Muntianu Gheorghe. Cele 68 de solicitări au fost analizate de comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale în şedinţa din data de 20.07.2006, propunându-se aprobarea listei cu anumite menţiuni.

În vederea adoptării hotărârii consiliului local, inculpatul Muntianu Gheorghe a întocmit şi semnat raportul de specialitate pentru avizarea proiectului de hotărâre privind aprobarea listei nominale cu propunerea comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe menţionând că pentru toate cele 68 de solicitări „sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aprobarea unei locuinţe începând cu anul 2007”.

În baza acestor documente, prin HCL nr.208/31.07.2006, s-a aprobat lista nominală cu propunerile comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe pentru persoanele şi familiile din municipiul Bacău îndreptăţite să primească o locuinţă, în limita celor aflate la dispoziţia Consiliului Local al municipiului Bacău începând cu anul 2007.  În anexă, parte integrantă din hotărâre, era înscris inculpatul Muntianu Gheorghe.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin HCL nr.208/2006 s-a aprobat lista nominală (tabelul cu solicitanţii, în ordine alfabetică) a persoanelor îndreptăţite să primească o locuinţă, fără a fi întocmită o listă de prioritate (tabelul cu solicitanţii în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut) de către comisia socială, nici anterior şi nici ulterior adoptării acestei hotărâri.

Rezultă aşadar că cele 68 de persoane aveau doar o vocaţie şi nu un drept pentru repartizarea unei locuinţe, dreptul urmând a fi stabilit doar după întocmirea listei de prioritate, în baza punctajului obţinut şi a disponibilităţii unor astfel de locuinţe, şi numai prin hotărâre de consiliu local.

Şi în anul 2007, Consiliul Local Bacău a adoptat trei hotărâri prin care a aprobat liste cu persoane îndreptăţite să primească o locuinţă), fără a fi întocmite liste de priorităţi.

Dintr-o adresă a Primăriei Municipiului Bacău, rezultă că nu s-a stabilit o ordine de prioritate întrucât nu au fost finalizate construcţiile de locuinţe sociale care ar fi urmat să fie repartizate.

Ordinea de prioritate a solicitărilor de locuinţe a fost întocmită la nivelul primăriei abia la sfârşitul anului 2008. Astfel, au fost centralizate toate solicitările (1435 de cereri) iar în şedinţa comisiei din data de 05.11.2008 s-a propus repartizarea a 104 locuinţe solicitanţilor, în ordinea descrescătoare a punctajului, până la limita punctajului de 57.

În lista nominală a solicitanţilor, la poziţia 892, este înscris inculpatul Muntianu Gheorghe cu un punctaj de 45 (în fapt, punctajul acordat cererii sale era de 41 puncte). Ulterior, prin HCL nr. 395/14.11.2008 s-a aprobat repartizarea locuinţelor sociale în număr de 104 apartamente, persoanelor şi familiilor din municipiul Bacău îndreptăţite să primească o locuinţă socială, fiind prevăzute atât persoanele/familiile care au întrunit punctajul de 57 puncte, cât şi repartizarea efectivă a unei locuinţe, prin stabilirea locaţiei acesteia.

Deşi nu îndeplinea condiţiile de acces la o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, la data de 20.03.2008, inculpatul Muntianu Gheorghe a solicitat audienţă la primarul municipiului, inculpatul Romeo Stavarache, fiind primit de acesta.

Din registrul de audienţă rezultă că inculpatul Muntianu Gheorghe a solicitat o locuinţă, iar la modul cum a fost soluţionată solicitarea se menţionează „ de acord în limita posibilităţilor”.

Ulterior, printr-o notă internă , se comunică de la Cabinet primar către Direcţia patrimoniu că la şedinţa de audienţe acordate de dl. primar Romeo Stavarache în data de 20.03.2008 „s-a aprobat repartiţia unei locuinţe în limita posibilităţilor”.

În evidenţele primăriei, la data de 28.05.2008 nu erau locuinţe sociale libere, dar existau 8 locuinţe libere din fondul locativ, 2 locuinţe ANL şi 3 locuinţe naţionalizate.

Ulterior, la data de 13.06.2008, inculpatul Muntianu Gheorghe a întocmit repartiţia prin care propune încheierea contractului de închiriere pentru un  apartament compus din 2 camere, pentru familia Muntianu Gheorghe compusă din o persoană.

În cuprinsul documentului se specifică că repartiţia se face în baza notei interne menţionate.
Repartiţia este semnată de inculpatul Muntianu Gheorghe, în calitate de şef Serviciu administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari şi de inculpatul Pircu Gavril, director executiv al Direcţiei patrimoniu, şi este aprobată de inculpatul Stavarache Romeo, în calitate de primar.

Locuinţa anterior menţionată este proprietatea Municipiului Bacău şi are regimul unei locuinţe din fondul locativ vechi de stat (construită înainte de 1989, recuperată de primărie prin părăsirea locuinţei de către fostul chiriaş). Din declaraţia dată de  inculpatul Muntianu Gheorghe rezultă că alegerea locaţiei a fost făcută personal, având acces la lista cu imobilele libere aflate la dispoziţia primăriei.

Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2008, inculpatul Muntianu Gheorghe a solicitat aprobarea încheierii contractului de închiriere a locuinţei repartizate (fără completarea spaţiilor libere privind identificarea acestei locuinţe) anexând următoarele , între altele, o declaraţie notarială (nu deţine şi nu a deţinut locuinţă proprietate personală, nu a înstrăinat nicio locuinţă) şi o adeverinţă de salariat. În acest din urmă înscris emis de Primăria municipiului Bacău este salariul tarifar , iar rubrica privind câştigul mediu din ultimele 12 luni nu este completată.

În august 2007- iulie 2008, Muntianu Gheorghe a cumulat veniturile salariale cu veniturile din pensia militară de serviciu, astfel că acesta nu îndeplinea condiţia legală, respectiv criteriile de acces la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, nici măcar prin raportare doar la veniturile obţinute în calitate de salariat al primăriei.

Inculpatul Muntianu Gheorghe, în calitatea sa de şef de serviciu, a verificat propria cerere având ca obiect încheierea contractului de închiriere prin rezoluţia „verificat” şi semnătură. În aceeaşi zi, 01.08.2008 a fost încheiat contractul de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţă, între Municipiul Bacău, reprezentat de primar şi inculpatul Muntianu Gheorghe pentru un apartament de douăcamere.

La data de 06.01.2009, inculpatul Muntianu Gheorghe a formulat cerere pentru cumpărarea apartamentului respectiv, menţionând în cerere că are domiciliul la această adresă.

La data de 25.02.2009, la cererea sa verbală,  Muntianu Gheorghe a fost primit în audienţă de către inculpatul Stavarache Romeo, deşi nu era înscris pe lista solicitanţilor de audienţă. Audienţele au fost consemnate în registrul special al primăriei.  Referitor la Muntianu Gheorghe, rubrica „modul cum a fost soluţionat cazul” este modificată prin suprascriere, anterior fiind înscris „Da” iar în prezent existând menţiunea „De analizat legalitatea şi hot în comisia socială”.

La cererea de cumpărare a apartamentului, inculpatul Muntianu Gheorghe a anexat:
-  declaraţia autentificată că nu a înstrăinat şi nu deţine locuinţă proprietate personală
-  adeverinţa  a unei  Asociaţii de Proprietari, nedatată,  în care se menţionează că Muntianu Gheorghe nu are debit la asociaţie;
- certificat de la Primăria municipiului Bacău - Direcţia de impozite şi Taxe Locale din data de 30.03.2009 (figurează în evidenţe fără bunuri impozabile);
- copia cărţii de identitate pe verso-ul căreia este menţionată reşedinţa vizată de acesta, începând cu data de 18.03.3009.

Înscrisurile depuse de inculpatul Muntianu Gheorghe pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor pentru cumpărarea locuinţei sunt ulterioare aprobării cererii de achiziţionare a apartamentului de către inculpatul Stavarache Romeo.

În plus, din adresa Asociaţiei de Proprietari rezultă că la  apartamentul respectiv se acumulaseră datorii .
În consecinţă, a fost întocmit contractul de vânzare cumpărare între Municipiul Bacău, reprezentat de primar şi Muntianu Gheorghe având ca obiect apartamentul vizat de Muntianu Gheorghe. Formalităţile de vânzare-cumpărare au fost însă oprite ca urmare a demarării cercetărilor în cauză.

Începând cu data de 30.09.2012, Primăria municipiului Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008.

Acesta din urmă nu a mai intrat în posesia apartamentului pe motiv că formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului au fost oprite ca urmare a demarării cercetărilor din prezenta cauză. Începând cu data de 30.09.2012, Primăria municipiului Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere a apartamentului", se arată în rechizitoriul procurorilor băcăuani.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii