Romeo Stavarache, suspendat de Prefectura Bacău din funcţia de primar, în urma arestării sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Stavarache a fost arestat preventiv pentru luare de mită.
Romeo Stavarache a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

Primarul municipiul Bacău, Romeo Stavarache, arestat preventiv sub acuzaţia de luare de mită, a fost suspendat din funcţie, miercuri, printr-un ordin al prefectului judeţului, Dorian Pocovnicu, atribuţiile edilului fiind preluate de către viceprimarul Vasile Tescaru.

Prefectura Bacău a decis suspendarea din funcţie a primarului municipiului Bacău, Romeo Stavarache, arestat preventiv, marţi, la propunerea procurorilor DNA, de Curtea de Apel Bacău pe motiv că ar fi comis fapte de corupţie în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Prin acelaşi ordin de suspendare din funcţie a edilului băcăuan, prefectul de Bacău, Dorian Pocovnicu, a dispus ca atribuţiile lui Stavarache să fie preluate de către viceprimarul Vasile Tescaru.

"Ordinul de suspendare din funcţie a primarului Romeo Stavarache este valabil până la eventuala emitere a unei alte hotărâri de către instanţă prin care se suspendă măsura arestului preventiv. Dacă după 29 de zile măsura arestului preventiv este prelungită, atunci voi emite un nou ordin prin care primarul Romeo Stavarache va fi suspendat în continuare din funcţie”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Bacău, Dorian Pocovnicu.

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv, marţi, de Curtea de Apel Bacău, pentru 30 de zile, după ce procurorii DNA solicitaseră acest lucru întrucât edilul a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar.

De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Bacău au emis mandate de arestare preventivă şi pe numele lui Liviu Cenuşă şi al lui Liviu Goian, cercetaţi în acelaşi dosar.

Primarul Romeo Stavarache a fost reţinut, săptămâna trecută, de DNA pentru că ar fi primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri, iar ulterior Curtea de Apel Bacău a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

De asemenea, instanţa a dispus ca vărul lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, reţinuţi în acelaşi dosar, să fie cercetaţi tot sub control judiciar. Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată la instanţa supremă.

Alte articole:

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite