Un tânăr băut s-a distrat cu maşina "împrumutată" dintr-o parcare. Ce au mai descoperit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au reuşit să dea de urma fugarului
Poliţiştii au reuşit să dea de urma fugarului

Fapta s-a întâmplat în oraşul Moineşti iar poliţiştii i-au făcut dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Polistii din Moineşti au fost sesizaţi de un tânăr de 30 de ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul ce ar fi fost parcat în faţa blocului de domiciliu.

Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 23 februarie, un tânăr de 28 de ani, din Moineşti, a sustras un autoturism, pe care l-a condus pe raza localităţii. Ulterior, acesta a fi sunat un prieten, un tânăr de 22 de ani, căruia i-a solicitat să conducă autoturismul înapoi în parcarea de unde l-a luat.

În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul de 28 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,54 mg/ l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite