Un taximetrist şi-a continuat nestingherit drumul, după ce a izbit un bărbat pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Un taximetrist de 27 de ani din Bacău a lovit pe trecerea de pietoni un bărbat de 66 de ani, după care a părăsit locul accidentului.

Accidentul a avut loc luni, 27 mai, în jurul orei 17.30, la intersecţia străzilor Mircea Eliade şi Milcov din municipiul Bacău.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie iar ulterior, la solicitarea poliţiştilor, s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Bacău, în jurul orei 18.30, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Bărbatul de 66 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.

Atât victima evenimentului rutier cât şi conducătorul auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru victimă şi negativ pentru conducătorul auto. Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, a mai adăugat Narcisa Butnaru.

Taximetristul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Alte articole:

Un jandarm i-a înapoiat unei femei un portofel cu bani şi acte

Concurs şcolar dedicat poetului George Bacovia

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite