Lucrările la Varianta de Ocolire Bacău, primul segment din Autostrada Moldovei (A7) se apropie de finalizare, deşi termenul contractual este ianuarie 2022.
De altfel, primii 7,3 km din cei 31 ai viitoarei centuri de ocolire a municipiului Bacău au fost deschişi circulaţiei de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
"În prezent stadiul lucrărilor executate de asocierea Spedition UMB-Tehnostrade este de aproximativ 85%, existând deja strat de asfalt de uzură pe circa 7 km din cei 16 km ai secţiunii de autostradă. Finalizarea zonelor rămase în urmă precum podul metalic de la Ruşi-Ciutea depinde de condiţiile meteo din această toamnă. Ne exprimăm speranţa ca cel târziu în primăvara anului viitor românii să se poată folosi de acest segment deosebit de important de autostradă, iar Municipiul Bacău să fie eliberat definitiv de aglomeraţia şi poluarea produsă de traficul rutier de tranzit", potrivit unui comunicat al Asociaţiei Pro Infrastructură.
Investiţia de aproximativ 670 de milioane de lei, fără TVA, a demarat în teren în martie 2019.
Vă mai recomandăm
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
14 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Centura Bacaului a fost inceputa in timpul guvernarii PSD. Ma intreb, in Moldova PNL-ul a inceput vreun kilometru de autostrada?
Începută de PSD în campania electorală, continuată și plătită de PNL. Apoi pauză 9 ani, ca la metrou, e nevoie de banii ăștia pentru salarii, pensii, pensii speciale.
Asta stiu. Doar vroiam sa aflu daca PNL a inceput ceva in ceea ce priveste autostrazile in Moldova.
Comentariu considerat abuziv.
Moldova...autostradă ? Ce-i aia ?! Poate daca adaugați si metrul ăla facut de Spartan. Cand se va putea circula pe ea? La Pu.ivară. Centura Bacăului și aia gata doar 7 km din 16 ,mai e mult pană departe.
Vezi toate comentariile (14)