Baia Mare

articolul anterior articolul urmator

Începe sezonul muşcăturilor de căpuşe. Cum ne ferim de boala Lyme, care poate fi mortală

1
12 Jun 2019 06:25:02
Autor: Simona Vasiac
Muşcătura de căpuşă poate duce la boala Lyme. FOTO: Arhivă
Muşcătura de căpuşă poate duce la boala Lyme. FOTO: Arhivă

Temperaturile tot mai ridicate ne determină să ne petrecem timpul liber la iarbă verde, picnic sau să ne plimbăm în natură. Înainte de a face acest lucru trebuie să fim atenţi la câteva sfaturi pentru a ne feri de căpuşe. Bacteria transmisă omului prin înţepătura de căpuşă poate produce boala Lyme, cunoscută şi sub numele de „boala cu 1.000 de feţe”.


Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri duc la paralizie. Specialiştii spun că nu toate căpuşele sunt purtătoare ale microorganismelor Borelia.
 
Pentru prevenirea înţepăturii de căpuşe se recomandă purtarea hainelor deschise la culoare, pe care să se vadă uşor capuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă, iar pantofii să acopere zona gleznei în totalitate. De asemenea, când ne deplasăm în păduri este recomandat să mergem pe cărări, şi nu pe spaţiile înfrunzite sau pe cele cu iarbă.
 
Ca metodă de prevenire, pot fi aplicate pe pielea expusă substanţe care să îndepărteze căpuşele, dar în acest caz trebuie să ţineţi cont de faptul că acestea oferă protecţie doar câteva ore. 

Îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de căpuşe. Acest procedeu trebuie efectuat doar de către medic, cu o pensă specială de îndepărtat căpuşe.
 
Citeşte şi
 
Cel mai tânăr candidat la primăria unui oraş din România are 24 de ani. De ce-şi doreşte să candideze şi cine-l susţine
 
 
Reţeta unui desert îndrăgit al copilăriei. Ce ingrediente îl fac delicios
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Constantin Robu
12.06.2019, 14:44:46

Toarnă pe ea ulei sau motorină și se va retrage. Pune pe mușcătură miere și frunză de varză.