Aeroportul Internaţional Maramureş a redevenit funcţional. Mai sunt necesare acreditări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 20 iunie, R.A. ROMATSA a emis decizia prin care Aeroportul Maramureş redevine operaţional de joi, 21 iunie 2018, prin procedura de apropiere instrumentală NDB RWY 09.

Aeroportul este funcţional, însă, deocamdată, nu vor fi zboruri. „Am mai făcut un pas, dar încă avem un drum de parcurs pentru a dezvolta activitatea Aeroportului Maramureş. Este vorba despre finalizarea procedurilor de acreditare pentru celelalte proceduri de zbor aflate în analiză, finalizarea negocierilor pentru reluarea curselor interne, continuarea şi finalizarea negocierilor pentru cursele internaţionale, dezvoltarea capacităţilor cargo ale Aeroportului şi depunerea cererii de finanţare pentru construcţia noului terminal al Aeroportului”, a precizat Gabriel Zetea, reşedintele Consiliului JudeţeanMaramureş.

Aeroportul Internaţional Baia Mare a fost nefuncţional în ultimii doi ani şi jutate, după ce au început lucrările de modernizare, investiţia fiind de 20 de milioane de euro.

Mai puteţi citi:

Ciobăniţa care merge la şcoală şi ia notiţe în locul fiului bolnav. „Când îmi spune «Te iubesc, mami!», trec toate greutăţile“

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite