Apel pentru finanţarea culturii: „Rog autorităţile publice să aloce bani pentru că e un mod de dezvoltare organică pe viitor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acoperişurile a trei construcţii anexe, datând din secolul al XIX-lea, parte a complexului Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, s-au prăbuşit. Lucrările de restaurare sunt efectuate în regie proprie de către restauratorii instituţiei de cultură, iar materialele urmează să fie plătite în momentul în care vor fi alocate fondurile necesare. Muzeul a fost recent inclus în recomandările Ghidului Michelin 2019, primind două stele.

Lipsa de fonduri îi constrânge la situaţii limită pe angajaţii Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei. Recent cuprins în Ghidul Michelin 2019, instituţia culturală nu are sumele de bani necesare pentru acoperirea costurilor unor lucrări de restaurare la construcţiile care fac parte din complexul muzeal. Au făcut demersuri în acest sens la autorităţile publice locale şi judeţene, însă până la votarea bugetului, angajaţii Muzeului Satului Maramureşean trebuie să se descurce cum pot. Materialele necesare lucrărilor se ridică la suma de aproximativ 80.000 de lei.

„La începutul acestui an a fost un fenomen meteo mai complex, o zăpadă umedă s-a lipit de învelitorile construcţilor. Seara, zăpada a îngheţat şi dimineaţa a plouat, astfel că acest fenomen a dus la prăbuşirea acoperişurilor a trei construcţii anexe, mai precis două şuri şi o colejnă. Materialele de care avem nevoie pentru restaurarea lor au fost furnizate de către o firmă care a câştigat licitaţia pe SEAP, urmând ca factura să fie achitată după ce vom avea bani în buget. Am făcut demersuri la Consiliul Local, dar şi Judeţean. De asemenea, am informat şi Instituţia Prefectului Maramureş”, a spus Nelu Ştirb, expert în conservarea bunurilor de patrimoniu.

În cursul anului trecut, din fonduri proprii, reprezentând încasări pentru taxa de intrare sau alte taxe speciale, reprezentanţii Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei au reuşit să restaureze învelitoarea acoperişului a trei construcţii care fac parte din complexul muzeal. 

„Sunt un anumit număr de construcţii cu probleme. Există necesitatea finanţării lucrărilor de restaurare pentru că timpul trece peste ele şi va fi afectată şi structura acestor case. Rog autorităţile publice să finanţeze cultura pentru că este un mod de dezvoltare organică pe viitor”, a mai adăugat Nelu Ştirb.

Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei cuprinde peste 30  de case,  plus anexele care se regăseau în gospodăriile maramureşenilor, ceea ce înseamnă peste 120 de construcţii. Cea mai veche casă care face parte din muzeu datează din anul 1611 şi a fost transferată în muzeu din localitatea Călineşti. În anul 2018, Muzeul Satului Maramureşean a fost vizitat de peste 40.000 de turişti veniţi din toate colţurile lumii. 

Citeşte şi

FOTO Echipa de robotică „Clever Core“ a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai“ din Baia Mare participă la finala celui mai mare concurs de robotică din România

Discuţii pentru construirea unui nou pod peste râul Tisa, între România şi Ucraina

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite