Cel mai modern centru de bătrâni din nord-vestul ţării, deschis în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cntrul de la Coroieni, printre cele mai moderne din ţară
Cntrul de la Coroieni, printre cele mai moderne din ţară

Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor în Vârstă „Bunul Samaritean” este unul din cele mai moderne din ţară. Centrul a fost construit de Primăria şi Consiliul Local Coroieni, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului.

Construcţia centrului pentru vârstinici este o parte dintr-un proiect mai mare, care cuprinde cămine culturale în alte două sate şi un drum spre Mănăstirea “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Dealu Mare. Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se ocupă de administrarea Căminului Rezidenţial, suportând cheltuielile pentru funcţionarea acestuia, inclusiv cele de personal.

“Condiţiile de care beneficiază rezidenţii în Căminul Social sunt de grad hotelier trei şi chiar patru, în camere cu două paturi, pentru ca persoanele să poată comunica între ele, dotate cu utilităţile necesare: baie proprie, televizor, masă, noptieră, frigider, paturi confortabile etc., sală de mese, cabinet medical, medic de familie, o capelă, un magazin cu produse alimentare şi ziare, lift pentru pesoane şi pentru mâncare, etc. În jurul Căminului există spaţii de plimbare, iar dacă doresc, locatarii pot citi o carte sau se pot delecta cu jocuri de societate. Căminul Rezidenţial este situat într-o zonă liniştită, cu aer curat, departe de şosea, fără praf şi alţi poluanţi. La subsol există magazii, beciuri, depozite de alimente etc. De viaţa beneficiarilor are grijă un personal calificat, cu multă răbdare şi buni comunicatori, grijulii la fiecare detaliu şi solicitare”, a arătat Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

16 „locatari” în prima fază

Imediat după inuagurare, în toamna acestui an, au apărut primii solicitanţi. În prezent sunt 16 vârstnici cazaţi aici. Printre ei, trei bătrâni sunt nedeplasabili. Pentru cei aflaţi în astfel de situaţii există condiţii aparte, după cum spune părintele Ioachim Tomoiagă, cel care se ocupă de administrarea centrului. El a mai precizat că beneficiarii din centru au parte şi de consiliere spirituală, pe lângă îngrijirea fizică. „Pe lângă asistenţa medicală calificată, le oferim şi asistenţă religioasă. Preoţii din comună, prin rotaţie, vin o zi pe săptămână în centru şi fac liturghie, sau Taina Sfântului Maslu, oricând este solictat. Camerele au baie proprie, televizor, minibibliotecă, frigider, balcon. Avem câteva camere cu băi pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că pentru ei sunt necesare condiţii speciale”, a arătat el.

În cadrul centrului există un cabinet medical, iar asistentele le administrează medicaţia prescrisă de doctor. Vizita medicală se face o dată pe săptămână, sau de câte ori este nevoie, fiind arondaţi toţi la medicul de familie din localitate, a mai precizat Arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial soicial-filantropic şi misionar.

 

Primarul localităţii, Gavril Ropan, a precizat că a preferat să dea centrul spre administrare Episcopiei, mai degrabă decât unui ONG. „M-am gândit că la orice ONG sau asociaţie îl dăm, există riscul ca după cinci ani, după ce se termină perioada de implementare, să-i schimbe destinaţia. Ca şi condiţii, nu cred că există un astfel de centru în partea de nord-vest a ţării”, a spus primarul. 

Mai puteţi citi:

Primarul Cătălin Cherecheş vrea să înfiinţeze „Provincia Transilvania de Nord“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite