Cimitirul Vesel din Săpânţa nu moare. Meşteşugarii-artişti care duc mai departe satirele eterne scrise-n albastru
0
Crucile cu epitafuri hazlii şi atitudinea în faţa morţii sunt duse mai departe de două generaţii. Arta unică a pomenirii morţilor de la Săpânţa a fost moştenită de Dumitru Pop-Tincu, astăzi declarat Tezaur Uman Viu, dar şi de mai tânărul Ion Stan Pătraş, care şi-a lăsat meseria din Franţa pentru a duce mai departe numele şi tradiţia.
Creatorul crucilor vesele din Săpânţa are încă un continuator. Ion Stan Pătraş este stră-strănepotul iniţiatorului Cimitirului Vesel – mai mult, îi poartă şi numele – şi ginerele lui Dumitru Pop-Tincu. Acesta din urmă duce mai departe meşteşugul crucilor vesele din Săpânţa din 1977, după ce Ion Stan Pătraş a încetat din viaţă, numindu-l pe el continuatorul său.
Coincidenţa stranie face ca totul să se învârtă în jurul aceluiaşi personaj, care a iniţiat acest proiect în 1935 şi a făcut comuna Săpânţa celebră în toată lumea.
Ion Stan Pătraş are 35 de ani şi după ce a colindat umea în lung şi-n lat, căutându-şi rostul, a descoperit că ceea ce căuta el se găsea mult mai aproape decât şi-a imaginat. De fapt, pandemia l-a prins acasă şi nu a mai putut pleca. Şi pentru că nici altecva mai bun nu avea de făcut, a început să-l ajute pe socrul său la realizarea crucilor. „De un an şi câteva luni sunt acasă. Am fost plecat în Franţa şi împreună cu soţia, dar şi singur. Am venit acasă în vacanţă şi chiar atunci a început pandemia. Am rămas acasă câteva luni pentru că nu am mai putut să mă întorc. M-am dus când am putut în Franţa, mi-am reglat tot ce am avut pe acolo şi am venit definitiv în ţară“, povesteşte el pentru „Weekend Adevărul“. Şi nu-i pare rău – „Îmi place foarte mult să sculptez“.
Moştenirea secretelor
Deşi acum spune că-i place şi chiar se bucură de alegerea făcută, nu şi-a imaginat vreodată că viaţa lui se va aşeza în acest mod. A crezut mereu că-şi va croi un drum în viaţă prin străinătate, acolo unde şi-ar fi dorit să se stabilească. Se pare, însă, că rădăcinile sunt mai puternice decât şi-a imaginat. O „chemare a străbunilor“ în care nu credea l-a adus acasă şi face ceea ce făcea unchiul tatălui său, Ion Stan Pătraş.
„După clasa a X-a a plecat din România. Acolo, în Franţa, a lucrat. Apoi s-a întors în 2011 şi s-au căsătorit. De atunci, el a mai fost plecat, dar a revenit. De aproape doi ani îl pregătesc în meseria asta. Cunoaşte deja modele, stilul geometric, l-am învăţat bine până în prezent. Dar mai am timp să mă ocup numai de el, fiindcă eu sunt operat şi nu pot să lucrez“, spune Dumitru Pop-Tincu, socrul său. „Nu pot să ridic nimic, nu pot să fac efort. Acum doar în desen lucrez, în liniatură, dar altceva e prea greu pentru mine“, mai spune el.
Cei doi lucrează împreună Foto: Angela Sabău
„Intrăm în compoziţiile astea, strângem texte, urmăreşte persoanele, să le cunoască, pentru că, fiind tineri, nu prea îi cunosc pe cei în vârstă. Dar eu cunosc tot satul. Cât mai pot, mai duc înainte, fiindcă sunt nişte secrete pe care trebuie să le priceapă bine“, mai spune el despre ginerele său.
Modestie şi migală
În plus, tânărul Ion Stan Pătraş chiar se bucură să aibă ajutorul socrului său, pentru că de la munca în construcţii din Franţa la sculptură, epitafuri şi secretele nuanţei de albastru de Săpânţa e un pas mare. Iar emoţiile nu l-au ajutat prea mult. „Nu am mai făcut niciodată aşa ceva. Am avut o oarecare frică să încep să lucrez. Credeam că n-o să mă descurc. Dar îmi place foarte mult“ , mărturiseşte el. Întrebat dacă crede că a moştenit ceva din talentul înaintaşului său, nu pare să creadă în el. „Nu pot să spun asta. E greu. Nu pot să mă compar cu Ion Stan Pătraş sau cu socrul meu“, spune el cu modestie. Dar văzându-i pe amândoi la muncă, pare că nu va dura mult până când se va putea compara, cel puţin, cu socrul său. „Încerc să am şi eu un aport, pentru că până la urmă aş vrea să duc mai departe această tradiţie şi sper să am şi eu o contribuţie“, mai spune el, chiar dacă abordarea lui ar putea fi diferită. „Am cumva o altă viziune, dar o să încerc să păstrez aceeaşi linie, pentru că socrul a încercat şi a dus, cu anumite modificări şi ajustări. Încerc şi eu să duc aceeaşi linie mai departe“, completează el.
Vechi cruci de la Săpânţa Foto: Angela Sabău
Chiar dacă este încă la început de drum, sunt deja peste 20 de cruci în cimitir la care a lucrat şi el – unele dintre acestea au ajuns în străinătate, de unde cei doi primesc comenzi din ce în ce mai multe. Cei doi artişti lucrează crucile în atelierul lor de acasă, din aceeaşi curte unde se află şi casa în care a locuit iniţiatorul Cimitirului Vesel, transformată acum în muzeu. Lucrează totul manual, modelele, scrisul – totul este desenat întâi, apoi cioplit cu dalta şi apoi vopsit cu albastrul de Săpânţa după o reţetă pe care o ţine secretă, dar care este neschimbată.
Artistul care a râs de moarte
Astăzi, în Cimitirul Vesel sunt peste 1.200 de cruci. Anual, locul este căutat de mii de vizitatori, veniţi din toată lumea. Locul este unic în lume tocmai datorită acestei atitudini în faţa morţii. Nimeni nu ştie de unde s-a inspirat Ion Stan Pătraş atunci când s-a gândit să râdă de moarte. Există însă o teorie care spune că ar putea fi cultura dacilor, care considerau moartea un moment vesel. Ion Stan Pătraş a început să facă cruci pe care a desenat secvenţe din viaţa defunctului şi a compus epitafuri hazlii în anul 1935. Din 1977, după decesul său, Dumitru Pop-Tincu a continuat arta sa.
„Trebuie să fii sculptor, poet şi pictor“
Dumitru Pop-Tincu, în vârstă de 66 de ani, a fost declarat Tezaur Uman Viu la începutul acestui an. Numirea vine ca o încununare a activităţii sale de 44 de ani şi parcă pentru a repara daunele pe care le-a suferit în instanţă, unde a pierdut drepturile de autor pentru crucile din cimitir, dar şi pentru nuanţa unică de albastru folosită la acestea. „După o muncă de 44 de ani de scris al dălţii am luat acest premiu, datorită faptului că cineva s-a mai interesat şi de noi, de meşterii care au rămas în viaţă după ce au plecat cei mai bătrâni. Cred că suntem promotorii demersului care face să meargă arta mai departe, să nu ruginească pe undeva, fiindcă această artă cu timpul se pierde“, spune el.
Mormântul iniţiatorului cimitirului vesel Foto: Angela Sabău
După ce a pierdut în instanţă drepturile de autor pentru crucile din Cimitirul Vesel, au apărut şi alţi meşteri care pretind ba că au fost elevi ai iniţiatorului, ba meşteri pricepuţi, aşa că în cimitir pot fi văzute acum şi alte cruci, realizate de alţii.
„Au spus că am vrut să mă îmbogăţesc. Dar eu am vrut să le protejez. Lucrul lemnului nu mai e cel ce a fost. Acum apar aceste maşini şi nu mai lucrează creierul, lucrează maşina. Şi atunci nu mai este artă, este un hobby al cuiva care face ceva pentru el, dar nu o artă“. Dumitru Pop-Tincu .
Am fost înregistrat la OSIM, dar am avut aici un clinci. Statul român a spus că eu voi pune un monopol pe aceste cruci din Cimitirul Vesel. Dar nu s-au luat în considerare creaţia şi continuitatea. Aici s-a pierdut pe drum“, mai relatează el.
Protejarea patrimoniului?
Dumitru Pop-Tincu a înregistrat marca pentru a o proteja, însă a fost acuzat că o foloseşte cu rea-credinţă şi a pierdut în instanţă procesul. Apoi, ca din senin, au apărut mai mulţi meşteri care fac astfel de obiecte, însă fără a ţine cont de regulile de bază.
„Eu am înregistrat «cruce tip Săpânţa» ca să o pot proteja, precum şi textele hazlii care au fost pe cruci şi care erau cele mai căutate, care îmi aparţin – am făcut şapte modele pe care le-am creat eu. Dar m-au dat în judecată şi s-a anulat marca pentru «folosirea mărcii cu rea-credinţă». Cei care m-au dat în judecată au spus că eu am vrut să mă îmbogăţesc. Dar eu am încercat să protejez această meserie“, mai spune el cu dezamăgire în glas.
Dumitru Pop-Tincu este şi cel care a moştenit casa de la Ion Stan Pătraş, pe care a transformat-o în muzeu. „Am spus în instanţă să-mi arate un document că l-au moştenit pe acest om. Să arate un document, ceva că au participat la vreo expoziţie. N-au nimic, decât beneficii, fiindcă folosesc numele lui Ion Stan Pătraş în lucrări. Şi turistul ce caută? Numele, bineînţeles. Familia lui Ion Stan Pătraş nu a intervenit la timpul potrivit“, mai spune el cu amărăciune.
Artă naivă sau meşteşug?
Acum are drepturi de autor strict pe lucrările lui. Însă pentru că nu le semnează – pentru că nu s-au semnat niciodată – modelele lui sunt copiate. „Îmi fotografiază crucea şi apoi ei fac alta, lucrată cu maşina, nu manual. Şi se feresc de televiziuni“, mai spune el.
Apoi, ca şi cum ar vrea să alunge aceste gânduri care îi întunecă faţa, revine la meşteşugul pe care îl face cu atâta drag de peste 40 de ani şi pe care abia aşteaptă să îl predea mai departe ginerelui său. „Această artă e unică şi nu se bazează pe o singură fază. Sunt trei faze de lucru. Trebuie să fii sculptor, poet şi pictor. Un pictor îşi face pictura. Un sculptor îşi face sculptura. Un poet îşi scrie poezia. Dar aici toate intră într-una. La noi în ţară încă nu s-a catalogat, să spună dacă e meşter popular ori e artă. Normal, merge spre arta naivă. Dar creaţia i-a aparţinut lui Ion Stan Pătraş“, mai spune el însufleţit, parcă, de această expunere.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Militarii români au organizat trageri de luptă cu celebrele sisteme HIMARS
Se încarcă comentariile...
