Conflictul dintre Primăria Borşa şi composesorat continuă. Birouri sigilate de un executor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii au intrat în grevă   Foto: Facebook.com
Angajaţii au intrat în grevă   Foto: Facebook.com

Activitatea Primăriei Borşa este paralizată de o grevă generală. Angajaţii nu pot intra în birouri, pentru că au fost sigilate de un executor judecătoresc. Acesta, împreună cu câţiva membri ai composesoratului, au căutat actele care ar putea schimba sentinţa care le acordă retrocedarea a 17.000 de hectare de pădure, într-una ce le-ar acorda doar 6.056 de hectare.

Activitatea Primăriei Borşa (judeţul Maramureş) este paralizată de luni, 21 mai, după ce câţiva membri ai Composesoratului Borşa, însoţiţi de un executor judecătoresc, au pătruns în incinta primăriei şi au sigilat birourile. Nu înainte de a forţa uşile câtorva birouri, ale căror yale au fost sparte cu o bormaşină. Pentru că reţeaua de electricitate a căzut, ei au folosit un generator de curent electric aliment cu benzină. Acesta a fost motivul pentru care în imaginile făcute pubice apare un bărbat ce are în mână un flacon de plastic cu benzină, care, însă, a fost invitat să părăsească instituţia din cauza riscului de inendiu.

Conflictul dintre Primăria Borşa şi Composesorat este unul vechi de 14 ani, de când cei din urmă au solicitat în instanţă retrocedarea a 17.000 de hectare de pădure. Potrivit reprezentanţilor primăriei, composesoratul nu a avut niciodată mai mult de 6.056 de hectare de pădure. Deşi composesoratul a câştigat în instanţă retrocedarea suprafeţei solicitate, reprezentanţii primăriei au cerut revizuirea sentinţei, deoarece au apărut documente noi. „Un executor judecătoresc a sigilat majoritatea birourilor din primărie după ce, de două zile, a distrus încuietorile şi uşile de la birouri, încercând să pună mâna, împreună cu membrii asociaţiei composesorale, pe documentele vechi pe care le-am găsit noi în urmă cu o lună de zile şi care atestă faptul că asociaţia composesorală n-a avut niciodată 17.000 de hectare, ci doar 6.056 de hectare de pădure”, spune primarul oraşului, Sorin Timiş.

Potrivit acestuia, documentele au fost găsite la demolarea unei case vechi, în care a locuit ultimul secretar al Asociaţiei Composesorale Borşa. „Dcumentele au fost găsite într-o clădire ce s-a demolat şi în care a trăit ultimul secretar al Asociaţiei Composesorale din Borşa. El a murit cu mult înainte, însă pe la începutul lunii martie, noii proprietari ai casei au demolat parţial construcţia, o casă chiar în zona centrală a oraşului, iar în timpul demolărilor au găsit documentele. Muncitorii au fost cei care le-au găsit, iar o echipă de la primărie s-a deplasat acolo şi le-au recuperat”, a mai menţionat primarul.

În baza acestor documente, primăria a solicitat în instanţă revizuirea sentinţei prin care era obligată să retrocedeze suprafaţa de pădure de 17.000 de hectare. Până atunci, însă, membrii composesoratului au solicitat în instanţă dreptul de a vedea documentele şi de a face copii după ele. În baza documentului emis de instanţa din Sighet, ei au pătruns, ieri, în Primăria Borşa, în ziua în care şoferul primarului a decedat. „Noi am depus în instanţă o cerere de revizuire a sentinţei, în baza acestor documente găsite, iar ei au intentat un proces la Judecătoria Sighet, prin care cereau dreptul să verifice şi să copieze documentele găsite. Pe acest motiv, printr-o sentinţă dată fără drept de recurs, fără niciun fel de siguranţă că actele respective rămân întregi, au venit şi au forţat  accesul în primărie, exact în ziua în care un angajat al primăriei a decedat şi toată lumea era prinsă cumva în povestea asta”, mai arată primarul Sorin Timiş.

Actele nu au fost de găsit, fiind deja depuse în instanţă, însă situaţia creată este fără precedent în istoria Primăriei Borşa. Conform unui comunicat, personalul primăriei rămâne în grevă pe perioadă nedeterminată, fiind nemulţumiţi de faptul că nu îşi pot îndeplini atribuţiile de serviciu.

Preşedinele Composesoratului nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima poziţia faţă de acest eveniment.

Mai puteţi citi:

Şoferiţa care a supravieţuit accidentului de la Jibou a suferit un şoc când a aflat despre moartea prietenelor ei

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite