Cum faci cei mai buni cozonaci de post. Variantă de reţetă: cozonac „trandafir“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cozonaci de post

A început postul Crăciunului, iar pentru persoanele care vor să postească, dulciurile au ajuns pe ”lista neagră”. Majoritatea conţin lapte, unt sau ouă, astfel că nu pot fi incluse în lista alimentelor permise în perioada de post. Totuşi, cozonacii pot fi surpinzător de buni fără toate aceste ingrediente.

Dacă am intrat în post şi pentru câteva săptămâni vom evita orice aliment care conţine carne, lapte şi produse lactate, ouă sau orice provine de la animal, nu însemană că nu mai mâncăm nici dulciuri,chiar dacă majoritatea conţin lapte, unt sau ouă. Unele reţete ne oferă posibilitatea de a pregăti dulciuri şi fără aceste ingrediente, fără ca gustul să fie vizibil schimbat. Tanti Hermina (72 ani) din Remetea Chioarului (Maramureş) prepară cozonacii de post după o reţetă veche, pe care o are de la o rudă.

”Eram tânără şi o tot auzeam pe o cumătră ca face cozonaci în post şi nu înelegeam cum, pentru că ştiam că posteşte. Am întrebat-o cum îi face şi mi-a dat reţeta, iar apoi am început să fac şi eu familiei mele. Întodeauna se bucurau când făceam cozonaci şi nu îşi dădeau seama că e ceva schimbat la ei”, povesteşte tanti Hermina.

Pentru reţetă,ea spune că foloseşte aceleaşi ingrediente ca şi pentru aluatul de pâine, doar zahărul fiind în plus.

Penutr reţetă avem nevoie de următoarele:

 -        500 g făină

-        200 ml apă călduţă

-        100 ml ulei

-        150 g zahăr

-        Drojdie (”de 25 de bani”, care echivalează cu 7 grame)

-        3-4 linguri de cacao

-        Puţină sare

Opţional se pot folosi stafide, rahat sau scorţişoară.

Se amestecă făina cu sarea şi drojda dizolvă într-u pic de apă călduţă. Se adaugă uleiul şi zahărul şi se frământă bine, până se omogenizează. ”Eu nu pun tot uleiul, ci mai las un pic din el şi pun câte puţin în palme când îl frământ. Se frământă mai uşor şi iese mai pufos aluatul”, mai spune tanti Hermina.

Se lasă apoi la dospit până îşi dublează volumul (circa o jumătate de oră). Apoi aluatul se împarte în două şi o jumătate din el se amestecă cu cacao. ”Fac două foi, una albă una neagră şi le întind, iar apoi la aşez una peste alta. Între ele punem stafide, nuci sau rahat, apoi le răsucim ca şi cozonacii”, mai spune gospodina.

Dacă nu folosim cacao, vom face o singură foaie din aluat, însă cu o grosime ceva mai mare.

Pont: O altă forma de cozonac presupune o singură foaie, care se întinde înainte de a fi lăsat aluatul la dospit. Se întinde foaia, se aşează pe ea nucă sau stafide sau orice altă umplutură şi se rulează. Se taie în bucăţi de circa 6-7 cm si se aşează în picioare, într-o cratiţă care a fost în prealabil tapetată cu zahăr ars. Bucăţile de cozonac vor fi aşezate cu distanţă între ele şi se lasă la dospit. După 30-45 de minute ar trebui să crească atât încât să umple spaţiul dintre ele. Se dă la cuptor la 180 de grade, pentr circa 45 de minute. La final, cratiţa se întoarce, iar cozonacul ar trebui să arat ca un trandafir, iar gustul este absolut delicios.

Mai puteţi citi:


Romii din ghetou, relocaţi în centrul oraşului Baia Mare. Sute de viitori vecini anunţă că vor protesta cu vehemenţă

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite