Delta Dunării şi lavanda, promovate la Expo Flora. Peste 30 de expozanţi şi-au expus produsele şi lucrările la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artişti, sculptori, ceramişti sau cultivatori de flori, toţi s-au întâlnit la sfârşit de săptămână în Baia Mare, la expoziţia florală ”Expo Flora”. Evenimentul este organziat de 33 de ani în Baia Mare şi este un prilej pentru mulţi artişti să-şi facă cunoscute lucrările, dar şi de achiziţii pentru iubitorii de flori.

Toader Gheorghe, un militar de carieră din Tulcea, a lăsat haina militară când s-a pensionat, dar nu a renunţat la pasiunea lui de-o viaţă: sculptura. Băimărenii i-au putut admira lcurările la Expo Flora, unde a avut expuse mi multe sculpturi ce reprezintă specii de păsări din Delta Dunării. Interesant este faptl că lucrările sale sunt realizate din rădăcini şi bucăţi de lemn care îl inspiră, păstrând în mare parte forma lemnului. ” Am venit cu sculpturi din Delta Dunării, păsări din Delta Dunării. Sunt mai multe specii de păsări, un apus de soare în Delta Dunării”, explică el, arătând spre un tablou ”3D”. Artistul explică apoi cum a făcut un cocor dintr-o rădăcină a unei plant pe care nimeni nu o preţuieşte. ”Aici am un cocor care e făcut din rădăcnă de oţetar, o plantă p care nimeni nu dă doi bani. Este o plantă care creşte în tufă şi frunzele lui au miros de oţet. Creşte exact ca şi palmierul”, continuă el explicaţiile. Lângă el, un fazan în cuib, o raţă săşbatică şi o egretă. ”A început să ţiuie, cred că ies puişorii”, glumeşte el pe seama cuibului.  

Mare iubitor al Deltei Dunării, lucru vizbil, de altfel, în lucrrile sale, Toader Ghoerghe a adus, pe lângă păsările sculptate din rădăcini, o casă tipică satelor pescăreşti, lângă care ”fierbea” o ciorbă de peşte. ” Am vrut să arăt cum se face ciorba de peşte şi apoi, cazarea în casă ecologică, învelită cu stuf, în care iarna e cald şi vara răcoare”, completează el informaţiile.

Toader Gheorghe, de 65 de ani, a abosolvit Şcoala Populară de artă şi acum se ocupă doar de sculpturi. El ae lucrări expuse peste tot în ume şi spune că este plăcerea lui să promoveze Delta Dunării. ”Am lucrări la Muzeul Pământului din Bratislava, am o lucrare cu o egretă la o expoziţie permanentă de la Montreal, iar în Europa, la toate expoziţiile la care am participat am promovat Deltei Dunării, care este excepţională. Recomand oricui să viziteze măcar o dată Delta Dunării”, mai spune el.

Din Maramureş nu pleacă cu mâna goală. Acolo unde a fost cazat, omul a găsit o bucată de lemn care, deşi unora nu le-a spus nimic, pe el l-a inspirat şi spune că va realiza un elefant. ”Natura a păstrat până şi proproţiile şi l-a sculptat. I-a păstrat inclusiv urechea şi ochiul. Pe ăsta l-a lucrat apa de la Bicaz”, mai spune el râzând.

Lavanda, la mare căutare pe piaţă

Şi standul cu lavandă atrage foarte mulţi vizitatori, iar Monica Marchiş, care se ocupă de cultivarea plantei medicinale, spune că această afacere este în dezvoltare. La Satulung, acolo unde o cultivă pe o suprafaţă de peste un hectar, ea spune că a înfiinţat şi o asociaţie, unde micii producători pot să îşi valorifice producţia. ”La început, nimeni nu prea ştia despre această plantă. Am apelat la instituţii de specialitate, dar nu prea se studiau la noi plantele meicinale. Aşa că a trebuit să punem noi umărul, am contactat alţi producători de plante medicinale din Europa, ca să adunăm cât mai multe informaţii, am înfiinţat o mică cultură cu vreo 3-4 specii, să vedem care se potriveşte cel mai mult climei noastre. Sunt peste 30 de specii, multe sunt ornamentale, frumoase la culoare, dar sunt şi specii medicinale”, explică ea. Dup multe încercări, ea mai arată că acum în Maramureş se produce o specie medicinală foarte căutată. ”Noi am reuşit să scoatem o specie medicinală: Lavanda Angustifolia Vera, de o puritate destul de mare. E o specie dinte cele mai puternice ce se foloseşte atât în industria farmaceutică, alimentară, parfumuri, decoruri”, explică ea. Astfel, în curând vor extrage uleiul esenţial de lavandă, care este unul din cele ami căutate produse din lavandă şi pe care laboratoarele îl prodc şi artificial, pentru că cel natural nu acoperă necesarul pe piaţă. ”Acesta va fi pentru noi următorul pas. Deocamdată facem probe. Pentru distilare din floare verde, perioada este de doar 15 zile, aşa că am făcut probe pentru distilare din flori uscate, pentru că în felul acesta vom putea distila tot anul. Am făcut probe numai din muguri, evident că distilând numai muguri, nu toată planta, uleiul este mult mai concentrat. Cererea este foarte mare, la fel şi cererile de colaborare”, mai arată producătoarea.

La ediţia XXXIII-a a Expo Flora, 33 de expozanţi

Expo Flora este o manifestarece a ajuns la ediţia XXXIII-a şi a fost organizată, în toţi aceşti ani, de aceeaşi persoană din primărie, Eleonora Gheţie, şefa Serviciului Public Ambient Urban.  ”Eu am văzut pima dată în Cluj, studentă fiind, o expoziţie de flori unde am rămas fără cuvinte, iar în clipa în care am ajuns la Primăria Municipiului Baia Mare, din 83 am organizat prima ediţie”, spune şefa SPAU. Dacă la început participau doar municipiile şi serele de flori, astăzi manifestarea s-a transformat în târg, unde pot fi găsite şi accesorii pentru flori, unelte de grădinărit, bulbi, plante pentru grădină, arbori, arbuşti, trandafiri, dar şi pentru casă, diferite accesorii pentru forile tăiate, vaze, măşti, ghivece, etc. ”Noi am ţinut foarte mult să fie şi expoziţie, nu doar târg, de aceea noi şi anul ăsta am făcut trei standuri, ca şi anii trecuţi, cu care să ne rămână un parfum, măcar, din ce a fost odată”, mai spune Eleonora Gheţie. Întâmplător sau nu, la a XXXIII-a ediţie sunt 33 de expozanţi.

Mai puteţi citi:

Secretul celei mai bune salate de icre, dezvăluit de bucătari. Cum se prepară pufoasă şi fără să se taie

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite