Evaluarea Naţională 2021. În Maramureş s-au înscris la examen 2.833 de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Prima probă - la Limba şi literatura română - a examenului de Evaluare Naţională 2021 pentru absolvenţii clasei a VIII-a: marţi, 22 iunie. Ultima probă - la Limba şi literatura maternă: vineri, 25 iunie.

Lucrările vor fi corectate în alte judeţe, în 92 de centre de corectare, iar primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14.00. Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Conform datelor comunicate luni de Ministerul Educaţiei, 131.177 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în Bucureşti, sunt înscrişi pentru susţinerea examenului de Evaluare Naţională 2021.

În judeţul Maramureş, la examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2020-2021, sunt înscrişi 4.833 de candidaţi. Sunt înfiinţate 94 de centre de examinare.

Evaluarea Naţională 2021 începe marţi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. La probele scrise ale examenului de Evaluare naţională 2021, în premieră candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Candidaţii la Evaluarea Naţională 2021 trebuie să aibă la ei un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Probele sunt monitorizate audio-video. Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Cum se depun contestaţiile, cum se corectează lucrările şi cum se modifică nota. Contestaţiile la Evaluarea Naţională 2021 pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 - 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 - 12,00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie. Lucrările vor fi corectate în alte judeţe, în 92 de centre de corectare. Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Evaluarea Naţională 2021. Procedura

În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, notele obţinute se trec pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roşie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanţa cu borderourile individuale, şi se semnează de aceştia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezenţa profesorilor evaluatori, de către preşedintele comisiei. Preşedintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, şi semnează, nota fiind înregistrată în catalogul evaluării naţionale.

În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alţi doi profesori evaluatori numiţi de preşedintele comisiei. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. 

Media rezultată reprezintă nota finală care se trece pe lucrare şi este înregistrată în catalogul evaluării naţionale. Sub nota finală semnează cei patru evaluatori şi preşedintele comisiei. Numărul pachetului şi numărul de ordine al lucrărilor care necesită o nouă evaluare sunt consemnate într-un proces – verbal, semnat de cei amintiţi anterior.

În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii numeşte o nouă comisie de contestaţii formată din doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de a doua comisie de contestaţii este nota finală obţinută de candidat.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Vă recomandăm şi:

Evaluare Naţională 2021. Ce trebuie să ştie elevii şi părinţii despre examenul care începe marţi

Evaluarea Naţională 2021. Mesajul Patriarhului Daniel pentru elevii care intră în examene

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite