Femeile sunt mai anxioase decât bărbaţii. Motivele acestui fenomen, explicate de un specialist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tulburările de anxietate şi depresia au aceeaşi rădăcină, elementul comun fiind stările supărătoare. Din păcate, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la a dezvolta aceste tulburări.

Specialiştii au arătat că mediul în care ne dezvoltăm şi modul în care percepem lucrurile ne îndreaptă spre înclinaţiile negative. Persoanele care au avut parte de experienţe plăcute şi-au dezvoltat un puternic simţ al controlului asupra propriei vieţi.

De ce femeile sunt mai anxioase decât bărbaţii? 

Potrivit specialiştilor, la începutul vieţii, fetele nu sunt mai anxioase.

„Pe parcursul vieţii, cum se apropie de adolescenţă încep problemele. Până la 11 ani, băieţii şi fetele nu prezintă diferenţe în ceea ce priveşte tulburarea de anxietate. În schimb, studiile arată că, odată ajunse la adolescenţă, fetele sunt diagnosticate de 6 ori mai mult decât băieţii. Acestea prezintă un risc şi pentru viaţa adultă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu depresia. Două ar fi explicaţiile acestei situaţii: predispoziţia biologică şi modul diferit în care sunt crescute fetele”, a arătat psihoterapeutul şi psihologul Cecilia Ardusătan. 

Din păcate, părinţii îi învaţă pe băieţi să fie mai independenţi, mai dinamici şi mai asertivi, iar pe fete le învaţă să fie mai grijulii, mai evitante, mai fricoase. Băieţii sunt mult mai încurajaţi să depăşească obstacolele care apar şi mult mai încurajaţi să înfrunte fricile. De multe ori, părinţii consideră că băieţii sunt mult mai capabili şi îi tratează în mod diferit. Acest lucru îi determină pe băieţi să se vadă mai puternici şi mai descurcăreţi, mai autoritari şi cu un simţ al controlului mai puternic. 

„Din păcate, fetele sunt încurajate să fie mult prea asertive şi prea puţin independente. Acest lucru este încurajat inclusiv de poveştile pe care le aud de mici, în care, aproape întotdeauna există un prinţ care le salvează sau un rege bogat care le ia de neveste şi toate problemele vieţii lor se rezolvă la «palat». Şi ne mai mirăm că atunci când ajung la vârsta adultă aşteptă prinţul din poveşti care în realitate nu există. Aşteaptă tot timpul ca altcineva să le rezolve problemele sau au impresia că ele nu sunt în stare să răzbească în viaţă pentru că aşa au fost învăţate”, a adăugat Cecilia Ardusătan.

Cel mai important lucru este să fim atenţi, ca părinţi, cum construim realitatea copiilor noştri. 

Citeşte şi

Tânăra care vinde mâncare cu valorea calorică la vedere: „Este o soluţie pentru o dietă foarte bună“

Un copil nefericit devine adult nefericit. Sfatul specialistului pentru a evita astfel de situaţii

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite