FOTO Fostele oraşe miniere, de la glorie la decadenţă. Amintiri din epoca de aur a mineritului din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mineritul a însemnat pentru judeţul Maramureş o bună perioadă de timp bunăstare. Existau mici comunităţi, cum este cea de la Cavnic sau de la Băiuţ, unde locuitorii trăiau bine de pe urma muncii în mină şi care acum o duc foarte rău.

La Băiuţ, spre exemplu, au plecat toţi tinerii şi au rămas doar bătrânii şi amintirile a ceea ce a fost cândva o comunitate în care se trăia bine.

Ioan Grad, de 55 de ani, a fost miner timp de peste 20 de ani. Acum a ieşit la pensie, o pensie de aproape 1500 de lei. A lucrat în zona minelor din Baia Borşa. În fiecare dimineaţă se trezea la 4 dimineaţa ca să ajungă să ia duba care ducea minerii în zona minei din Gura Băii din Baia Borşa.  Loc unde mai lucrau, îşi aminteşte omul, circa 1200 de mineri.

“Nu era o viaţă uşoară. Era greu, dar munceai pentru banii aceia. Aduceai bani acasă ca să pui o pită pe masă. Mă trezeam la 4 dimineaţa ca să prind duba. 

Că era vară, că era iarnă, trebuia să intrăm în mină. Era periculos, era multă umezeală, exista riscul să nu te mai întorci viu. Intram în colivie şi nu ştiam ce ne aşteaptă acolo, jos, în subteran. Familia stătea cu frica în sân că se poate întâmpla oricând ceva….”, a declarat fostul miner pentru adevărul.

Acum maramureşeanul îşi duce viaţa liniştit, trăieşte din pensia pe care o are. Probleme de sănătate sunt destule, dar este bucuros că a apucat să îşi vadă cei doi copii mari şi la casele lor. Îşi aminteşte că problemele din minerit au început în anii ’80.

“Până în anii 1981 sau 1982 era foarte bine în minerit. De prin anul 1982 au început restricţiile, la materiale la început şi apoi la restul. Atunci s-a înceoput cu programul de lucru prelungit, la foc continuu. Fără sâmbete, fără duminici….

Echipamentul de protecţie era lipsă…Din 1982 a început să nu se mai ţină cum era odată Ziua Minerului. Înainte erau petreceri, se dădeau premii, erau serbări unde mergei cu familia. Salariul la banii de atunci era undeva până în 5000 lei dacă erai ceva şef. Tot în acea perioadă s-a început a mpri planul, nu se mai realize planul….”, a adăugat Grad Ioan.

Cu nostalgie omul îşi aminteşte de vremurile în care minele din zona Borşa-Baia Borşa dădeau de lucru la cei mai mulţi maramureşeni de pe Valea Izei, Valea Vişeului şi chiar zona Poienile de sub Munte.

Ovidiu Oanţă a fost şi el miner la Cavnic. Îşi aminteşte cu nostalgie că “viaţa de miner era complexă, frumoasă, cu satisfacţii, cu neîmpliniri….Eu spun părerea mea pentru că eu am prins totul. Eu am lucrat din 1991 până în 2013. Am fost de la maistru minier până la director,  tot ce poate fi un inginer într-o mină. În cea mai mare mină de minereuri din România, la Cavnic”.

“Mineritul a avut părţile lui foarte frumoase, foarte bune. A fost o bază a activităţii în România, dar noi am prins momentele de final ale mineritului. Nu neapărat trebuie să facem o tragedie din chestia asta, chiar nu a murit nimeni în urma închiderii mineritului. Problema este alta şi anume că nu se pune nimic în loc. 

Dar asta nu mai e problema mineritului, asta e problema factorului politic. Am ajuns şi din motive interne la faptul că mineritul a murit, dar s-a ajuns şi din alte motive. Aproape sigur aş putea spune că motivele închiderii mineritului au fost în egală măsură cele de natură internă cu cele de natură externă”, a explicat Oanţă.

La Baia Sprie, din peste 6000 de mineri mai sunt şapte…Care fac pază

Odată ce mineritul a murit s-au născut problemele. Probleme sociale, probleme de mediu, poluare ş.a.m.d. Cele mai multe oraşe şi comune unde mineritul a fost cândva activitatea de bază acum încearcă să îşi recupereze banii datoraţi de compania REMIN. Uşor de zis, greu de făcut, după cum primarii singuri recunosc.

“Categoric că viaţa în Baia Sprie era mai bună pentru băisprieni. Cel puţin din punct de vedere material. Oraşul era animat atunci, existau spectacole de Ziua Minerului şi nu numai. Erau oameni simpli, nu foarte sofisticaţi, ori acum parcă sunt oamenii mai sofisticaţi. Astăzi sunt alte pretenţii faţă de atunci. În Baia Sprie în câmpul muncii mai avem în momentul de faţă doar 7 mineri care fac pază. Din cei 6600 câţi existau în 2006.

Multe probleme avem, sociale, lipsa locurilor de muncă, probleme de mediu, problema iazurilor  şi bazele REMIN-ului care sunt bune acum de făcut filme de groază fără un scenariu prealabil”, a explicat primarul din Baia Sprie, Dorin Paşca.

El a recunoscut că nu sunt mari şansele ca primăria pe care o conduce să mai poată recupera ceva din datoriile pe care cei de la REMIN le au faţă de administraţia locală. O situaţie similar este şi la Primăria Băiuţ, care are de încasat de la REMIN bani grei.

Moartea mineritului înseamnă pentru unii depopulare

Viaţa în mica comunitate din Băiuţ nu mai este la fel după ce a murit mineritul. Primarul Ceteraş Mihai a ţinut să arate că localitatea acum este oarecum dată în uitare, fiind acum un loc unde numai bătrânii mai trăiesc din micile pensii pe care le iau.

“Vai de capul nostru! Ce viaţă aveam atunci şi ce viaţă avem amu! Diferenţa este ca între cer şi pământ. Vă daţi seam ace viaţă era atunci când veneau câte 11 autobuze cu oameni… Ori amu o plecat tot tineretul şi o rămas bătrânii. Mergea lumea la film, erau spectacole, era viaţă faină. În Băiuţ ultima oară au fost 900 de mineri, dar au fost şi 1200-1300. Am rămas numai cu pensionarii, am numai 5 tineri în Băiuţ. Avem probleme de mediu, că dacă vedeţi cât de roşie e apa vă speriaţi…Dar asta e, nu avem ce face”, a declarat primarul Ceteraş.

Încercare eşuată de redeschidere a mineritului

Cel puţin în ultimii doi ani s-a tot vorbit de o redeschidere a mineritului în Maramureş. Vorbe doar, pentru că faptic lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Sunt multe vocile care suţin că acum ar fi mai rentabil să deschizi o mină de la zero decât să reînvii una care a fost cândva. Mai ales că din fostele mine s-a furat cam tot ce se putea fura şi duce la fier vechi pentru un ban. Chgiar dacă asta însemna că unii îşi pierdeau viaţa pentru o bucată de fier din subteran.

Un lucru este însă sigur: Maramureşul a pierdut mult din închiderea mineritului. A pierdut locuri de muncă, a pierdut o dezvoltare a unor comunităţi care acum se zbat între viaţă şi moarte economic, dar a “câştigat” probleme de mediu. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite