FOTO Un băiat a fugit de-acasă după ce s-a certat cu tatăl său. Adolescentul a fost găsit după mobilizarea a zeci de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat în vârstă de 16 ani i-a pus în alertă pe poliţiştii din Maramureş după ce a plecat de acasă. Tânărul a fost găsit la trei zile de la dispariţie, oamenii legii fiind sesizaţi abia joi, 8 august.

Tânărul în vârstă de 16 ani le-a spus părinţilor săi că pleacă de acasă pentru a-şi încărca telefonul mobil. Asta se întâmpla luni, 5 august. Speriaţi că nu se mai întoarce, părinţii acestuia au alertat poliţiştii după trei zile.

„Poliţiştii au declanşat de îndată activităţi specifice căutării de minori. Sprijiniţi de jandarmi, şi cu implicarea Primăriei localităţii Săpânţa, care a pus la dispoziţie autoturisme de teren, dar şi a unui număr mare de voluntari, au fost efectuate activităţi investigative în teren şi căutări pe raza întregii comune”, a arătat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

După 12 ore de căutări, poliţiştii l-au găsit pe tânărul de 16 ani. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei, unde băiatul le-a spus oamenilor legii că a decis să plece de acasă din cauza unor discuţii în contradictoriu pe care le-a avut cu tatăl său. 

„Pe perioada cât a fost plecat de acasă, băiatul nu a fost victima vreunei infracţiuni. Acesta a fost încredinţat familiei, însă poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă acesta a fost supus unor rele tratamente sau altor măsuri care ar fi putut împiedica dezvoltarea sa fizică şi morală”, a mai adăugat Florina Meteş. 

Sfaturile poliţiştilor 

Potrivit poliţiştilor, minorii părăsesc domiciliile de cele mai multe ori din cauza unor neînţelegeri sau conflicte, a comunicării precare cu ceilalţi membri, abuzurilor, consumului de alcool, teribilismului. Tocmai de aceea, pentru a evita astfel de situaţii, oamenii legii le recomandă părinţilor să păstreze o relaţie strânsă cu propriii copii. 

„Mai mult, în situaţia în care un minor dispare de la domiciliu, anunţaţi de îndată poliţia. Cu cât sesizarea este mai rapidă, cu atât sporesc şansele de găsire a acestuia”, a adăugat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. 

Citeşte şi

Un tânăr s-a masturbat în văzul lumii pe un bulevard din Baia Mare. Cum l-au tratat poliţiştii pentru lipsa de pudoare

Cum să evitaţi să deveniţi victima hoţilor de buzunare. Sfaturile poliţiştilor

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite