FOTO Plăcuţe bilingve vandalizate la doar două zile de la instalare: „Să le deie Dumnezeu sănătate la ăia care au şters“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei a montat la cele trei intrări în oraş plăcuţe bilingve. La doar două zile de la instalarea lor, indicatoarele au fost vandalizate de către o persoană deranjată de faptul că numele oraşului apărea scris şi în limba maghiară.

Potrivit legii, într-o comunitate în care sunt peste 20% persoane de altă naţionalitate, administraţia locală trebuie să monteze plăcuţe cu denumirea localităţii în limba respectivă. 

În cursul acestei săptămâni, şi pe baza unei dispoziţii venite de la Prefectura judeţului Maramureş, la Sighetu Marmaţiei au fost montate plăcuţe în limba maghiară cu numele localităţii. Doar că acestea au fost vandalizate la două zile de la montare. 

„Pe vechile plăcuţe, pe partea de jos unde era un spaţiu, am aplicat un fel de abţibild. Nu ne-am gândit că poate fi uşor de dat jos şi că cineva l-ar da jos, dar şi dacă era complicat, cel care era atât de hotărât putea să folosească ceva ascuţit pentru a-l da jos. Era acelaşi lucru pentru că cel care le-a distrus a făcut la fel cu toate plăcuţele de la intrările din oraş. Intenţionăm să le punem înapoi pentru că este obligatoriu. Avem în sensul acesta şi o dispoziţie de la Prefectura judeţului Maramureş, probabil pe baza unor sesizări ale unor cetăţeni care erau îndreptăţiţi să le facă. Am spus că lăsăm două-trei săptămâni ca energia aceea negativă să se diminueze şi atunci vom relua demersul. Ba mai mult, vrem să fie scris în patru limbi pentru că în Sighetu Marmaţiei este şi o comunitate ucraineană şi extrem de mulţi turişti evrei, peste 7.000 aproximăm noi, şi vrem să punem şi un înscris în această limbă”, a declarat Horia Scubli, primarul localităţii Sighetu Marmaţiei. 

Imagine indisponibilă

Plăcuţa, după ce a fost distrusă

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor. „În urma sesizării, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere şi desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale faţă de aceştia”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

În spaţiul online, actul de distrugere a fost salutat de către câţiva sigheteni.

„Aşa da. Suntem români în România, nu avem nevoie de indicatoare în limba maghiară!”, a scris unul dintre aceştia.

„Să le deie Dumnezeu sănătate la ăia care au şters”, a mai completat un alt sighetean. 

Citeşte şi

Raportul devastator care arată cum copiii sirieni visează să moară pentru a ajunge în rai

VIDEO Hoţ filmat în timp ce-i fură telefonul unei femei aflate la cumpărături împreună cu fetiţa ei

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite