FOTO Povestea primarului care s-a opus ucrainizării Maramureşului. A fost vânat de comunişti şi dus la muncă silnică
0
Există oameni în Maramureş care au scris istorie şi care nu trebuie daţi uitării. Unul dintre ei este primarul oraşului Borşa, Gavrilă Mihali Ştrifundă care a venit până la Sighet în fruntea unei armate formate din ţărani simpli de pe satele din Maramureş, care s-au înarmat cu muniţia găsită în Pasul Prislop.
În memoria sa, pentru curajul, tăria şi patriotismul de care a dat dovadă, borşenii i-au ridicat în parcul principal al oraşului o statuie. Mai mult decât atât, potrivit declaraţiilor făcute de către primarul Sorin Timiş, pentru Adevărul, se intenţionează ca să se depună o cerere atât la Prefectura Maramureş, cât şi la Consiliul Judeţean Maramureş pentru ca acest primar al oraşului Borşa să devină cetăţean de onoare al Maramureşului.
Nu în ultimul rând, se intenţionează ca în casa în care a locuit Găvrilă Ştrifundă să fie amenajat un muzeu în memoria sa. Casa este acum în proprietate privată, însă se doreşte recuperarea ei de către administraţia locală.
Un primar curajos
În anul 1945, „Congresul Poporului din Maramureş” a încercat să alipească Maramureşul la Ucraina Subcarpatică. Numai că borşenii s-au opus acestui fapt, istoria având grijă să consemneze aceste lucruri. Potrivit informaţiilor furnizate de către Primăria Borşa, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureşului Istoric la Ucraina Subcarpatică, încurajând acţiunile separatiste ale avocatului Ion Odoviciuc din Sighet pentru a crea o diversiune. Şi anume o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureşului cu U.R.S.S.
Datele istorice arată că la data de 28 ianuarie 1945 Odoviciuc proclamă deja „Unirea Maramureşului cu Ucraina Sovietică”, pentru ca în data de 29 ianuarie administraţia locală să fie preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, condus de Odoviciuc în calitate de prefect.
În 4 februarie 1945, Comitetul Poporului hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială şi înlocuirea ei cu limba ucraineană. Drept replică, maramureşenii pregătesc o adunare la Sighet pentru ziua de 5 martie.
Scriitoarea Tinuţa Grec, în cartea sa Rădăcini, o istorie a Borşei în imagini 1914-2014 scrie că "în acea perioadă era primar Găvrilă Ştrifundă. Atunci a fost o şedinţă la Sighet, undeau venit ruşii, ca să lege Maramureşul de Ucraina. Au semnat mulţi primari de pe Valea Izei. Ştrifundă a făcut atunci un lucru foarte bun pentru borşeni. A chemat toţi bărbaţii puternici din Borşa, de pe Runc, de pe Repedea, din Complex şi din Poiană, de peste tot. Fiind unul din apropiaţii primarului Ştrifundă, Grec Gheorghe Belei a umblat prin sat să îi anunţe pe toţi. S-au organizat, cu căruţa cu cai şi cu ceva armament şi au plecat spre Sighet în ziua premergătoare şedinţei. În Vad la Sighet îi aştepta armata rusă. Cu tunurile cu ţevile înălţate. Nu i-au lăsat să intre în Sighet. Nu au tras însă. I-au chemat doar pe câţiva dintre ei, în frunte cu Ştrifundă".
Acesta a cerut demiterea lui Odoviciuc, respectiv anularea cererii abuzive de alipire a Maramureşului la Ucraina şi numirea unui prefect roman.
“Când primarului din Borşa i se cere semnarea cererii de alipire a Maramureşului la Ucraina, acesta răspunde că doar borşenii pot decide dacă doresc sau nu acest lucru şi că vor face asta în cadrul unui referendum. Bineînţeles că borşenii răspund cu toţii că nu sunt de acord, iar primarul i-a susţinut. Se spune că, la auzul cuvintelor lui Ştrifundă, delegatul „Congresului Poporului din Maramureş” ar fi spus: „Dacă Borşa nu vrea să adere, dacă vă încăpăţânaţi, nici nu e nevoie. Ne putem uni şi fără Borşa. Dar vom pune graniţă la Valea Hotarului, vom ridica un zid înalt şi atunci veţi muri sufocaţi, izolaţi în munţi, fără legături cu nimeni.”
A rămas în memoria colectivă răspunsul plin de mândrie şi curaj al primarului Mihali Gavrilă Ştrifundă: „În primul rând, cred că nu toţi maramureşenii au hotărât să adere la Ucraina Subcarpatică. Şi apoi, dacă atâta amar de veacuri n-am pierit şi am stat aici, neclintiţi, mai tari ca stâncile ce ne înconjoară în faţa tuturor furtunilor care s-au abătut asupra noastră şi n-au reuşit să ne doboare, să ne nimicească, nici de acum încolo nu vom pieri!
Aceasta-i vatra noastră. Acest pământ pe care călcăm şi care ne hrăneşte pe toţi este pământ din oasele şi sângele strămoşilor noştri. Moartea nu ne înspăimântă. Dacă veţi ridica un zid la Valea Hotarului, credeţi că ne veţi despărţi de ceilalţi fraţi! Nu! Nu cred! Borşa-i mare, borşenii-s mulţi!Voinţa noastră-i şi mai mare, avem atâta tărie şi voinţă încât vom străpunge Pietrosul şi tot vom ajunge la mama noastră – România. Pruncul nu poate fi despărţit de sânul mamei sale. Mama este una şi aceasta este România!”, a explicat primarul Sorin Timiş.
Datele istorice arată că din Borşa au plecat 2500 de oameni, 1200 de cai şi 500 de perechi de boi pentru transportul alimentelor şi muniţiei, care consta în 4 tunuri, aruncătoare de mină, 6 mitraliere, 18 puşti militare, puşti şi arme automate, grenade, muniţii şi alte echipamente militare, toate găsite în depozitele de muniţie din Pasul Prislop. A existat şi căruţă specializată pentru a acorda ajutor medical, aceasta fiind însoţită de un asistent medical.
Marele marş al eliberării
Spre Sighet, în marele marş al eliberării, s-a pornit în data de 4 martie 1945. În fruntea coloanei, pe un cal alb era Gavrilă Mihali Ştrifundă. Au ajuns, în dimineaţa zilei de luni, 5 martie 1945, la Vadu Izei, la podul aruncat în aer.
"La aflarea veştii că o armată atât de numeroasă se apropie de porţile urbei, administraţia ilegitimă din Sighet intră în panică. Odoviciuc îşi trimite propria miliţie, îmbrăcată în haine ruseşti, să-i întâmpine pe răsculaţi, în poziţie de luptă, în comuna Vadu Izei.
Spre coloana revoluţionarilor s-a îndreptat un ofiţer sovietic însoţit de militari. Acesta l-a salutat pe conducătorul borşenilor şi a intrat în discuţie cu el. De ambele părţi erau translatori. Ofiţerul sovietic a încercat să îl intimideze pe primarul Ştrifundă, dar acesta cu calm şi demnitate i-a răspuns argumentat că nu poate fi vorba de o răscoală armată îndreptată împotriva unei armate eliberatoare, aşa cum nici militarii de pe poziţiile din faţa lor nu sunt puşi să deschidă foc împotriva unor oameni care-i respectă.
A mai cerut Înaltului Comandament Sovietic să le restabilească drepturile, să fie desfiinţat Congresul Comitetelor poporului şi să fie instaurat prefect român. Ofiţerul a plecat şi a revenit apoi cerând ca o delegaţie să se prezinte la Înaltul Comandament Sovietic din Sighet. Aceasta a adus apoi vestea că în curând vor fi înştiinţaţi de răspunsul Moscovei", au mai arătat oficialii Primăriei Borşa.
Liderul de la Bucuresti ajunge la Sighet, în cabinetul prefectului Odoviciuc. Este consemnat, cu aproximaţie, dialogul lor: „Cine te-a pus pe tine prefect?”, întreabă liderul de la Bucureşti. ”Poporul”, răspunde Odoviciuc. ”Care popor? Nu te-a pus poporul. Pune cheile de la Prefectură pe masă. Ai la dispoziţie 48 de ore ca să părăseşti România. Altfel, te execut”. Odoviciuc s-a conformat şi, în 9 aprilie, se va întoarce pe unde a venit, traversând Tisa.
Gavrilă Mihali Ştrifundă a reuşit să ajungă la Petru Groza, căruia i-a fost înmânat un memoriu. Noul prefect al judeţului Maramureş a fost instalat avocatul Iulian Chitta. Astfel Maramureşul n-a fost rupt de România. Această faptă temerară a fost scump plătită de borşeni. Tot Maramureşul a suferit într-o formă sau alta, dar borşenii au suferit cel mai mult. Au urmat zile grele pentru ei.
"Încă de duminică, ziua plecării spre Sighet, în Borşa a mai venit o coloană de militari ai Armatei Roşii. Au fost adunaţi bărbaţii care au mai rămas pe acasă, încărcaţi în căruţe sau încolonaţi şi duşi la Tribuşeni pe Valea Tisei la reparat de poduri. Au fost luate pentru armata sovietică sute de vite cornute şi oi, plătite simbolic cu bani de război. Cei ce s-au întors acasă din marşul spre Sighet au fost repede acostaţi şi duşi pe Valea Tisei la lucru.
Ştrifundă vânat de comunişti
După refugierea lui Odoviciuc în Ucraina, a început urmărirea şi arestarea celor care au participat la mişcarea pentru integritatea ţării. Unii s-au refugiat în munţi, alţii s-au ascuns prin podurile caselor. Pentru a-l sili să se predea şi pe Gavrilă Mihali Ştrifundă, securitatea i-a arestat băiatul, student la Cluj. În puşcărie, fiul lui Ştrifundă s-a îmbolnăvit de TBC, pentru ca în 1948 să fie declarat decedat.
În 1949, Ştrifundă ia calea codrilor, pentru a scăpa de comunişti, care îl vânau pentru că s-a opus ucrainizării Maramureşului. Se reîntoarce la Borşa şi se predă căpitanului de securitate Ştern. Este urcat în maşina Securităţii şi dus la Sighet. De aici este trimis la Canalul Dunăre - Marea Neagră, fiind condamnat de autorităţile de atunci la 1 an şi 6 luni de muncă silnică în lagărele de la Canal. Peste câţiva ani este rearestat şi condamnat la 8 ani de închisoare. Nu a mai făcut faţă condiţiilor de detenţie şi din cauza bătăilor primite în închisoare moare în anul 1961 în închisoarea Botoşani.
Este reînhumat în Borşa în anul 1969. Oraşul întreg participă la reînhumarea osemintelor, în faţa bisericii din Poiană. Pe crucea sa sunt încrustate următoarele cuvintele: ”În 1945, / Te-ai avântat cu tot poporul, în iureş / Ca să trăim şi azi în Maramureş”, a concluzionat primarul Sorin Timiş.
Trebuie spus că Gavrilă Mihai Ştrifundă are o fiică care mai trăieşte şi astăzi în Baia Mare. Este vorba despre Lucreţia Titircă.
Citeste si: Lenovo în România: alipire oficială cu serverele IBM şi 60.000 de telefoane vândute
Se încarcă comentariile...
