Jurnal de vacanţă - Locul în care moartea este privită ca o glumă şi povestea unei mănăstiri încărcate de credinţă
0Când spui Maramureş, gândul îţi fuge, înainte de toate, spre Cimitirul Vesel de la Săpânţa. La fel de cunoscută este şi Mănăstirea Bârsana, un loc în care fiecare om poate petrece câteva ore în linişte, în comuniune cu Dumnezeu. Un nou reportaj din cadrul celei mai frumoase campanii „Adevărul“ - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.
Dacă în urmă cu exact o lună vă prezentam istoria şi povestea a două puncte de interes local, Turnul lui Ştefan şi Muzeul de Mineralogie, sarcina mea de astăzi este puţin mai dificilă. În câteva cuvinte am să încerc să vă atrag spre judeţul Maramureş, care prin obiceiurile, tradiţiile şi unicitatea sa poate fi cu uşurinţă numit un judeţ fruntaş al turismului românesc. De această dată am să vă spun povestea a două locuri de „Dincolo de Deal“ (Maramureşul Istoric) care în fiecare an reuşesc să atragă atenţia a mii de turişti, fie ei români sau străini, prin frumuseţea şi valoarea lor.
Voi începe cu un loc unic în lume, un loc unde maramureşeni au o modalitate stranie, din punctul meu de vedere, de-a privi moartea. Celebru deja atât pe plan naţional cât şi internaţional, Cimitirul Vesel de la Săpânţa este locul unde s-ar putea să zâmbeşti când vei citi piatra funerară a unui fost meşter. Este locul unde oamenii, îmbinand umorul negru cu autenticitatea zonei din care face parte, au făcut din acest loc un punct turistic greu de trecut cu vederea.
Pot să spun că m-am bucurat când am aflat că voi srie un articol pe această temă, vizitasem Cimitirul Vesel pe când aveam vreo 15 ani şi atunci nu înţelegeam de ce toată lumea vorbeşte despre acest loc. Am rămas neimpresionat pe atunci, dar acum eram hotărât să văd dacă m-am înşelat sau poate eu vedeam altfel lucrurile. Vă spun sincer, eu m-am înşelat.
Am pornit într-o dimineaţă spre Săpânţa tocmai pentru a-mi petrece tot timpul necesar aici. După un drum de aproximativ 90 de minute am ajuns la destinaţie. Eram în faţa porţii cimitirului însă am, refuzat să intru pentru că nu aveam toate datele necesare. Am întrebat pe unde am putut care e povestea cimitirului şi aşa am aflat că povestea sa începe încă din anul 1935. Prima cruce a fost cioplită de meşterul Stan Ioan Pătraş, pentru ca mai apoi îndeletnicirea să fie preluată de ucenicul său Dumitru Pop şi continuată până în prezent.
Unul dintre bărbaţii din Săpânţa, „Nea Ion“ mi-a povestit şi de ce acest loc este, şi va fi unic, în lume. „Este singurul cimitir de felul ăsta. Nicăieri nu mai găseşti altu care să spună poveştile oamenilor şi să fie atât de frumos. Cum lucră bărbaţii, culoarea ce-o folosesc şi modul în care îţi povestesc viaţa parcă te fac să-şi doreşti să stai acolo lângă ăştia“, îmi spune Nea Ion. Mai exact, unicitatea cimitirului provine din modul original de realizare a crucilor aşezate la creştetul capului celor trecuţi în nefiinţă. Pe lângă culoarea albastră ce le acoperă, ajunsă să fie cunoscută ca şi „albastru de Săpânţa”, crucile conţin imagini şi epitafe care realizează o scurtă descriere a vieţii, a principalelor vicii, dar şi a modului în care a murit cel la căpătâiul căruia sunt aşezate.
În mare parte prinsesem ideea aşa că am decis să intru. Cât vezi cu ochii cruci albastre, cu fel de fel de desene şi citate. Parcă nu e un cimitir, Acest loc nu-ţi provoacă acel sentiment de tristeţe când îi treci pragul, chiar dacă sunt peste 800 de morminte, dar versurile şi locul în sine parcă îţi conferă un sentiment mai puţin sumbru asupra morţii.
Un loc de cinste în cadrul cimitirului este ocupat de mormântul lui Stan Ioan Pătraş, creatorul Cimitirului Vesel. Lumea îşi aminteşte de el ca fiind un om harnic şi glumeţ. „Nu-i era frică de moarte. A fost un om tare bun, care-a lucrat toată viaţa lui. El a făcut şi locul ăsta. După ce a făcut mai multe cruci vă daţi seama că s-a gândit chiar şi la a lui“, mi-a mai spus Nea Ion. “ De cu tânăr copilaş/Io am fost Stan Ion Pătraş,/Să mă ascultaţi oameni buni/ Ce voi spune nu-s minciuni./ Câte zile am trăit/ Rău la nime n-am dorit,/ Dar bine cât am putut/ Orişicine mi-a cerut./ Vai săracă lumea mea/ Că greu am trăit în ea/ De la paisprezece ani/ Trebuia să câştig bani/ La lucru greu de pădure/ Cu ţapin şi cu săcure./ Tata -n război a plecat/ Înapoi n-o înturnat./ Trei copii noi am rămas/ În lume cu greu năcaz./ Vrut aş fi să mai trăiesc/ Şi planul să mi-l plinesc./ Din şaizeci şi nouă ţări/ M-au vizitat până ieri./ Din conducători de stat/ Foarte mulţi m-au vizitat/ Şi de acum când or veni/ Pe mine nu m-or găsi./ Şi le doresc la toţi bine/ Care au fost pe la mine/ Că viaţa o lăsai/ La 69 de ai./ Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-au învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac:/ Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie.”
Cu zâmbetul pe buze, citeam neîntrerupt. Sute de epitafe amuzante, inedite care-ţi oferă chiar o stare de bine, şi totuşi mă aflam într-un cimitir, dar una mi-a mai ieşit în evidenţă. Tocmai constatam că problemele dintre soacră şi ginere sunt mai vechi decât credeam. „Sub această cruce grea/ Zace biata soacra-mea/ Trei zile de mai trăia/ Zăceam eu şi cetea ea./ Voi care treceţi pă aici/ Încercaţi să n-o treziţi/ Că acasă dacă vine/ Iarăi cu gura pa mine/ Da aşa eu m-oi purta/ Că-napoi n-a înturna/ Stai aicea dragă soacra-mea”.
Am ieşit din cimitir după vreo două ore, timp în care citisem peste 100 de epitafe. Dacă aveţi timp vă recomand cu încredere să veniţi pe aici, pentru că este o experienţă care merită trăită cel puţin o dată în viaţă.
Din păcate, pe lângă Cimitirul Vesel, Săpânţa nu oferă mare lucru turiştilor. Cei aflaţi în zonă mai pot să viziteze doar alte două puncte turistice de interes, Casa Meşterului şi Manăstirea Peri. Casa Meşterului este fosta locuinţă a lui Stan Ioan Pătraş, situată în vecinătatea cimitirului, aceasta a fost transpusă la rangul de muzeu. În cadrul acesteia pot fi admirate lucrări ale maestrului dar şi fostul sau atelier, iar Mănăstirea Peri, sediul Episcopiei Române a Maramureşului pentru mai bine de 300 de ani, este cu siguranţă un alt punct major de interes al zonei. Datând încă anul 1391, în cadrul acesteia au fost traduse pentru prima dată în limba română lucrări precum „Psaltirea”, „Evanghelia”, dar şi altele.
Pentru cei dornici să viziteze Cimitirul Vesel zona dispune de o mulţime de posibilităţi de cazare. Preţul unei nopţi de cazare variază între 40 şi 60 de lei/ persoană în cadrul pensiunilor aflate în zona limitrofă a localităţii şi poate să ajungă la 100 de lei pentru cele aflate în apropierea punctelor turistice. Pe lângă cazare unele pensiuni oferă micul dejun inclus în preţul de cazare, excursii în împrejurimi, foc de tabară sau chiar pun la dispoziţia turiştilor cele necesare pentru pescuit. De asemenea majoritatea pensiunilor dispun de sală de mese, turiştii având posibilitatea de a savura preparatele tradiţionale maramureşene.
În ceea ce priveşte metodele de transport, în cazul în care nu mergeţi cu maşina personală, e bine de ştiut că localitatea Săpânţa e la o distanţa de aproximativ 85 de kilometri de municipiul Baia Mare şi 20 de Sighetu Marmaşiei. Aceste rute pot fi străbătute şi cu autobuse, care pornesc o dată la două ore spre destinaţie.
Mănăstirea de la Bârsana
După plecarea mea de la Săpânţa, m-am decis să merg la Mănăstirea Bârsana. Astfel am străbătut 40 de kilometri între cele două localităţi cu gândul la ceea ce văzusem în Cimitirul Vesel, dar şi cu speranţa că voi găsi o poveste frumoasă la mănăstire. Am ajuns într-o jumătate de oră de la pornire, iar încă de la intrarea în mănăstire eram convins că mă aşteaptă o nouă poveste frumoasă.
Tocmai la intrare două doamne se odihneau pe o bancuţă aşa că le-am întrebat care ar fi povestea locului, de ce această mănăstire este atât de specială? Puţin revoltate că nu ştiam, având în vedere că sunt din Maramureş, cele două mi-au spus pe rând întraga poveste a mănăstiri. Aşa se face că: „Aici au existat două vetre monahale. Una în partea sud-estică a hotarului, pe Valea Slatinei, iar alta în partea sud-vestica a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele văii, care astăzi se numeşte Valea Hotarului. Din cauza dominaţiei şi a conducătorilor, prima a fost mutată, iar asta s-a făcut abia acum, de vreo 20 de ani. Dar şi aşa, prin tare multe am trecut să o construim“, mi-a povestit tanti Lia.
Astfel, dintr-o vorbă în alta, am aflat că locul pe care a fost mănăstirea era bine gospodărit în timpul când se afla în posesiunea parohiei din Bârsana. Pe el se afla o livadă frumoasă cu pomi fructiferi, fâneţe şi arături, dar după al doilea război mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de lângă drum a fost dată la mai multe familii, care şi-au construit acolo locuinţe şi astfel s-a constituit pe acel teren un adevărat cătun de case noi. Din fericire, actualul loc al mănăstirii nu a fost revendicat, astfel că aici a rămas spaţiu destul pentru construcţia unui lăcaş de cult.
Chiar dacă îşi doreau o mănăstire nouă, localnici n-au putut-o avea până 1989 din cauza regimului. Ideea a revenit în mintea oamenilor şi a părintelui paroh Gheorghe Urda care au luat hotărârea să ridice o nouă mănăstire pe locul unde a fost cea veche şi, în 1991, au început să adune materialul lemnos pentru biserica mănăstirii.
ÎPS Justinian a ales locul Mănăstirii
După trei ani de la Revoluţie, Înalt Prea Sfinţitul Justinian, însoţit de un grup de preoţi şi diaconi, a vizitat locul unde a fost Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserică. S-a oprit pe locul unde, în urmă cu câteva sute de ani, a fost vechea biserica, a îngenunchiat, a rostit o rugăciune chemându-i ca mijlocitori pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş şi pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat şi a spus că crede că aici se va ridica o nouă mănăstire. Cuvântul său a fost ascultat, iar în 1993, ÎPS Justinian, Episcopul Maramureşului şi Satmarului a sfinţit piatra de temelie a mănăstirii. În aceeaşi zi, s-a stabilit ca mănăstirea va avea hramul Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, iar în ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a prăznuit pentru prima dată hramul noii mănăstiri. În aceeaşi zi, în cuvântul de învăţătura adresat mulţimii de credincioşi, ÎPS Justinian a amintit hotărârea că la Bârsana va fi mănăstire de maici.
Tot acesta, a fost cel care cu un an mai târziu a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareţă a mănăstirii. În 1994 tânăra monahie Filofteia Oltean, rânduită ca stareţă a noului aşezământ, ajunge la Bârsana şi veghează, până la cele mai mărunte detalii, ridicarea întregului ansamblu manăstiresc, închinat Soborului Sfinţilor 12 Apostoli.
Încercând să se încadreze în peisaj, lucrările de la mănăstire s-au realizat folosind ca sursa de inspiraţie tradiţia locală, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar şi pietre de rău, fiind ridicate de meşteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii şi îmbinării lemnului. Proiectul Mănăstirii „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” - Bârsana a fost gândit că un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos. Proiectul cuprinde următoarele obiective: Biserica în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana, Turnul – clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumânărilor, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare şi altele.
Vorbele legate de frumuseţea mănăstirii au ajuns la urechile a mii de turişti, care vin în fiecare an pentru a vedea cu ochii lor una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Munţii Rarău - Giumalău, ţinut de poveste. Legenda uriaşei comori de sub Pietrele Doamnei
Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania
Se încarcă comentariile...
