FOTO Lampioane ridicate la cer la Mănăstirea Berinţa. Colinde lângă bradul de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea de la Berinţa s-a transformat în seara zilei de 29 noiembrie într-un lăcaş de rugăciune şi speranţă pentru tineri. Micul lăcaş de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru  cei peste 200 de copii prezenţi veniţi de la şcolile din Copalnic şi Berinţa.

După o scurtă rugăciune, cei prezenţi au dat drumul luminiţelor bradului împodobit care a fost pus chiar în faţa mănăstirii pentru a putea fi admirat de toţi cei care trec prin Berinţa când vin dinspre Târgu Lăpuş sau când merg către acest oraş.  

Nu au lipsit colindele interpretate de copiii prezenţi la mănăstire, alături de măicuţe şi preoţi. La final fiecare din cei prezenţi a avut ocazia să ridice la cer un lampion, punându-şi o dorinţă pe care simbolic o va ridica spre cer. Mircea Rusu, organizatorul evenimentului şi ctitorul Mănăstirii de la Berinţa a ţinut să remarce că acest gen de evenimente vor deveni o tradiţie, în acest fel tinerii având ocazia să fie mai aproape de Dumnezeu.  

Duminică, 30 noiembrie, Mănăstirea Berinţa este în sărbătoare. Asta pentru că este data la care se prăznuieşte Hramul Mănăstirii, ”Sfantul Andrei”. La oficierea slujbei este aşteptat şi PS Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al episcopiei ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. 

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite