Obiceiuri de înmormântare pierdute aproape complet. Cum explică un etnograf dispariţia tradiţiilor cel mai bine conservate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântare     Sursa foto: Arhiva Adevărul
Înmormântare     Sursa foto: Arhiva Adevărul

Obiceiurile de înmormântare, deşi au fost cel mai bine conservate, s-au pierdut în proporţie de 80 la sută, potrivit unui etnograf din Maramureş. Explicaţia este simplă, şi anume adaptarea României la cerinţele Uniunii Europene.

Dintre toate obiceiurile din Maramureş, cele de la înmormântări s-au păstrat cel mai bine, chiar şi după revoluţie. Odată cu intrarea în UE însă, 80 la sută dintre acestea s-au pierdut. Etnografa Janeta Ciocan explică asta prin interdicţia de a păstra defunctul în casă în cele trei zile de la deces până la înmormîntare. Acestea erau zilele în care aveau loc toate obiceiurile vechi, iar odată cu obligaţia de a duce defunctul la capelă a dispărut, practic, obiectul acestor obiceiuri.

„Înmormântarea, care a fost cel mai conservator obicei dintre toate obiceiurile noastre, a pierdut din 1990 începând până înainte de pandemie, 80% din obiceiuri, pentru că, tot ceea ce trebuia să se întâmple în cele trei zile în casă, nu-şi mai avea rostul”, explică etnografa Janeta Ciocan, de la Muzeul Satului din Baia Mare.

Potrivit ei, abordarea diferită a momentului de trecere în nefiinţă are, de asemenea, un rol. „A venit interdicţia de a mai ţine mortul în casă - nu mai avem unde să practicăm aceste obiceiuri. Mai mult, acum se moare la spital, nu acasă. De la spital, mortul este dus direct la capelă”, mai arată ea. Astfel, o serie de obiceiuri nu îşi mai au rostul. 

De ce se acoperă oglinzile

Unul dintre aceste obiceiuri pierdute era de a acoperi oglinzile, în cele trei zile când mortul era ţinut în casă. Justificarea era „să nu se vadă mortul în oglindă, să nu fie doi morţi în casă”. Conform unei vechi credinţe, asta conducea la încă un deces în acea familie.

Cu ani în urmă, mortul era privegheat trei zile, timp în care nu era lăsat niciodată singur. Noaptea, tinerii din sat se adunau la locuinţa defunctului şi aveau loc diverse jocuri între ei.

Trebuie menţionat că, în trecut, decesele accidentale sau cauzate de boli grave „înainte de vreme”, adică la vârste mai tinere, aveau loc arareori. Majoritatea erau cauzate de vârsta înaintantă şi, prin urmare, erau aşteptate şi acceptate de familie.

„Mortul nu era lăsat nicio secundă singur, în cele trei zile. Veneau tinerii noaptea, aveau jocuri de priveghi. Priveghiul nu era ca acum, un sfert de oră la capelă, cu preotul spunând o rugăciune”, explică etnografa.

De ce se mai sparge un vas de lut la înmormântare

Mai există un singur obicei care s-a mai păstrat pe alocuri, însă fără a mai avea logica din bătrâni.

„Unii îl mai păstrează, în sensul că după ce se termină liturghia de înmormântare, se sparge o oală de lut. Dar oala de lut avea altă conotaţie”, mai arată etnografa. Potrivit ei, toate oalele din casă erau întoarse cu gura în jos, pe toată perioada celor trei zile, cât defunctul era ţinut în casă.„Una singură era lăsată întoarsă, care se punea, de obicei sub sicriu. Locul unde stătea nu avea foarte mare impotanţă. Rolul ei era că dacă sufletul oboseşte în perioada asta, cât stă în casă, să aibă unde se odihni. Şi, ca nu cumva, în momentul în care era scos afară din casă, el să fie la odihnă şi să rămână între cele două lumi, oala era spartă, pentru ca sufletul să se trezească şi să o ia după sicriu”. Janeta Ciocan

Absolut toate aceste obiceiuri ce aveau loc în perioada celor trei zile, mai arată ea, erau destinate să îndrume sufletul să „pornească pe drumul corect”, adică să nu rămână prins între cele două lumi.

Jocurile tinerilor de la priveghi

În zona Borşa, jocurile tinerilor din noaptea de priveghi aveau rolul de a-i ajuta să-şi găsească jumătatea. Aici exista credinţa că, atunci când moare un om, un altul se naşte, iar aceste obiceiuri au fost dezbătute de etnografii Nicoară Mihali şi Nicoară Timiş în volumul „Cartea Munţilor”.

Obiceiul avea loc la priveghiul unor oameni în vârstă, a căror trecere era acceptată de familie şi, oarecum, aşteptată. „În Borşa, înmormântarea se mai numeşte şi «comândare» şi există nişte jocuri care se mai practică la priveghiul unor oameni în vârstă, când moartea e văzută ca o eliberare. Atunci când e vorba de tineri, morţi năpraznice sau accidentale, când morţile sunt foarte dureroase, nu se practică, acolo excelează bocetul”, explică etnologul Nicoară Mihali în cartea sa. 

Originar din zonă, acesta arată că jocurile au rol de a „cupla” tinerii care se plac reciproc, care sunt puşi să se sărute, dacă ambii sunt de acord. De asemenea, mai exista credinţa că un cuplu format la o înmormântare va fi longeviv şi durabil.

Etnograful merge chiar mai departe şi spune că această credinţă conform căreia atunci când un om moare un altul se naşte ar putea avea chiar o legătură cu ideile legate de reîncarnare. El face conexiunea cu Zamolxis, despre care se crede că s-ar fi ascuns într-o peşteră din Munţii Rodnei. „Zamolxis este un elev al lui Pitagora, iar Pitagora nu este străin de existenţa lui Budha, aşa că este posibil ca în vechile religii ale dacilor să se fi strecurat şi idei legate de reîncarnare”, mai spune el.

Sicriul se făcea doar după deces, de bărbaţii din familie

Interesant este că în vechea credinţă populară nu se făceau sicrie decât după decesul unei persoane. Potrivit etnografei Janeta Ciocan, acestea nu se făceau niciodată înainte. Chiar dacă erau meşteri care lucrau în lemn, acesta era făcut doar la comandă. „Sicriul nu se făcea înainte. Era singurul lucru pe care nu îl făceau, cel puţin în zona noastră, unde eu am făcut cercetare, nimeni nu făcea sicriul înainte. Nu am reuşit să descopăr o motivaţie logică a acestui lucru, iar în Maramureş, pe Valea Izei, sicriul era făcut de bărbaţii din familie, după ce omul îşi dădea duhul”, mai arată etnografa.

„Mergeau în pădure, tăiau copacul, acolo făceau sicriul şi veneau cu el acasă. Pe vremea când nu găseam sicrie la magazin”, mai spune ea.

Înmormântarea a fost unul dintre evenimentele cele mai bogate în obiceiuri şi au fost cele mai bine conservate, chiar şi în perioada comunismului. Cel puţin în satele maramureşene, până la interdicţia păstrării defunctului în casă, acestea erau păstrate cu sfinţenie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Infractorul care a câştigat 152 de milioane de euro din traficul de persoane este nepotul preotului acuzat de agresiune sexuală

 Caz rar de ataşament între un băimărean şi-un papagal. Merg împreună peste tot, inclusiv la muncă. „Dacă o las acasă se supără pe mine, îşi smulge penele”

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite