Baia Mare

articolul anterior articolul urmator

Percheziţii în Baia Mare. Două persoane au fost reţinute pentru contrabandă cu ţigări

0
12 Mar 2019 16:15:37
Autor: Simona Vasiac
Poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în Baia Mare. FOTO: Arhivă
Poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în Baia Mare. FOTO: Arhivă

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş au efectuat marţi, 12 martie, trei percheziţii la domiciliul unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. Din informaţiile pe care le aveau oamenii legii, aceştia aprovizionau comerţul stradal cu ţigarete din Piaţa  Agroalimentare „Izvoarele” din Baia Mare.

În urma percheziţiilor efectuate, la domiciliul a doi băimăreni au fost găsite 47.160 de ţigarete. 
 
„S-au ridicat totodată înscrisuri şi medii de stocare a datelor informatice de natură a conduce la identificarea altor participanţi la activitatea infracţională.Faţă de două persoane s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, urmând să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventive”, se arată într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. 
 
Întreaga cantitate de ţigări găsită la percheziţiile domiciliare a fost ridicată în vederea confiscării. 
 
Citeşte şi
 
Criminala de la metrou a fost condamnată la închisoare pe viaţă
 
Sentinţă: Nuţu Cămătaru este liberat din Penitenciarul Găeşti. Acesta a beneficiat de legea recursului compensatoriu
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii