Primarul PSD din Cavnic: niciun candidat nu a avut în agendă susţinerea unui condamnat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul PSD al localităţii Cavnic a mai făcut o declaraţie în care cere public membrilor partidului, în special aleşilor locali, să se delimiteze de cei care îl mai susţin pe Dragnea.

Vladimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic, din Maramureş, a scris, într-o postare pe contul să de Facebook, că aleşii locali social-democraţi ar trebui să se delimiteze de cei care îl susţin pe Liviu Dragnea.

„Fac un apel public adresat în special aleşilor locali ai Partidului Social Democrat din ţară, dar şi membrilor de partid, să înţeleagă situaţia existentă în acest moment şi să se delimiteze public de colegii care îl susţin pe condamnatul penal Liviu Dragnea. Tensiunea existentă în acest moment în ţară poate duce la conflicte de stradă, de unde vom avea de suportat în viitor consecinţe negative, atât membrii şi simpatizanţii cât şi aleşii locali ai Partidului Social Democrat. 

La alegerile locale şi parlamentare niciun candidat al PSD-ului nu a avut în agenda personală susţinerea unui condamnat penal”, a scris el în postare.

Vladimir Petruţ este membru PSD şi, după decizia instanţei de a-l condamna pe Liviu Dragnea, i-a solictat acestuia să-şi dea demisia de onoare din toate funcţiile pe care le deţine în partid. De asemenea, el a mai făcut declaraţii şi împotriva mitingului organizat de PSD la Bucureşti în 9 iunie.

Mai puteţi citi:

Tort imens făcut cadou noului episcop al Maramureşului. Cum arată „construcţia“ pe etaje decorată cu poze din marţipan şi o mitră în marime naturală

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite